Interviu cu Yan Lianke

Sursa
Traducător: Lupoaica de stepă

Yan Lianke, scriitor chinez, premiat cu Lu Xun Literary Prize (2000), Lao She Literature Award, 3rd  place Novel Category, (2004), Yazhou Zhoukan „The Best Ten Books Award” for Dream of Ding Village (2005) și, în 2014, Franz Kafka Prizer (winner). Autor al Dream of Ding Village, Serve the People!: A novel, Lenin’s Kisses. O listă completă nu prea am găsit, dar – mea culpa, Florin Buzdugan – nu am considerat că trebuie. Cine devine curios să afle, Lianke se găsește în librării. Lectură plăcută.

*

Cum văd eu traducerea literară. Interviu cu Yan Lianke, scriitor chinez

Meng Mei: Vă mulțumesc că ați acceptat să-mi acordați acest interviu, Yan Lianke. Vă admir și vă respect pentru două motive: sunteți foarte sensibil și acordați o mare atenție modului nostru de viață din ziua de astăzi. Ba mai mult, continuați să rămâneți foarte uman și îndrăzneț în scriitura dumneavoastră.

Yan Lianke: Nu sunt sigur că acest cuvânt, „îndrăzneț”, mă caracterizează, însă este adevărat că nu mulți scriu ca mine, chiar dacă, până la urmă, ceea ce am realizat eu rămâne limitat. Dacă e să comparăm literatura rusă și chineză, ne ciocnim de o diferență colosală. Haideți să nu vorbim despre artă, despre îndrăzneală ori despre responsabilitate, să evităm aceste cuvinte mari. Mereu spun că nu merităm arta trecutului, că nu suntem la înălțimea responsabilităților noastre.

Meng Mei: Obiectivul principal al blogului Yi Yi este traducerea literară din limbi străine în chineză. Ceea ce mi-am propus să discutăm este despre viziunea pe care o aveți asupra literaturii și traducerii. În cazul dumneavoastră este vorba, bineînțeles, de traducerea din limba chineză în alte limbi. Cărțile v-au fost traduse în numeroase limbi din lumea întreagă. Aș vrea să știu ce părere aveți despre propriile cărți și despre cititorii străini? Înainte, când traduceam din Kundera, am avut ocazia să-l întâlnesc de câteva ori; are propria teorie a traducerii literare și, întotdeauna, acordă o foarte mare importanță modului în care îl citesc cititorii. Îmi amintesc foarte bine o frază de-ale sale în care spune că „nu tirajul cărților contează, ci numărului cititorilor care v-au înțeles și apreciat cartea”. Ceea ce m-a marcat a fost să văd importanța pe care o acordă calității traducerii.

Yan Lianke: Kundera face parte din acea tipologie de scriitori care, fără niciun compromis, pun problema traducerii. Dar, în ceea ce ne privește pe noi, scriitorii chinezi, noi nu ne putem permite un asemenea lux, noi nu putem afla de nicăieri cum ne-a fost tradus textul. Puțin contează dacă dumneavoastră considerați traducerea bună sau rea, singura referință de a afla, este reacția publicului. Trebuie să încerci să comunici cu cititorul pe baza unui acord tacit. Dacă cititorul este „pe lângă”, puteți fi sigur că unele aspecte au scăpat traducătorului. Dacă cititorul este entuziasmat, atunci veți ști că romanul a fost tradus bine. Iar dacă cititorul este prea euforic, posibil ca traducătorul să se fi întrecut. În China, noi nu avem scriitori precum Kundera, care să-și poată revedea și corecta traducerea propriilor opere. Pentru că nu avem scriitori chinezi care să scrie în engleză sau în franceză.

            În ultimii 30 de ani s-au tradus multe cărți din diverse limbi străine în chineză. A fost un fel de cursă excesivă pentru a recupera totul. Mai mult de-atât, mulți scriitori chinezi sunt mult mai bine puși la punct cu literatura mondială decât majoritatea scriitorilor din celelalte țări. Drept urmare, o generație de scriitori dotați cu o sensibilitate foarte profundă, iar asta pentru că, atunci când citești literatura universală fără a avea habar de vreo limbă străină, trebuie să depui mult efort pentru a putea sesiza elementele noi ale acestei literaturi.

            După ce am citit umorul lui Kundera am realizat că cel al lui Qian Zhongshu[1] este mult mai limitat comparativ. Iar acest lucru nu vine ca o consecință a unei singure observații, ci ca urmare a fineții stilului unui autor.

 Să luăm, de exemplu, operele lui Vargas Llosa. Unul dintre primele sale romane se numește Pantaleon și vizitatoarele. Spaniolii îl găsesc foarte amuzant și bine scris. Însă noi, cei care îl citim în limba chineză, abia de-i gustăm umorul și frumusețea. Singura modalitate de a aprecia cartea este aceea de a te concentra asupra istoriei și compoziției romanului. Acest lucru ilustrează perfect provocarea impusă scriitorilor chinezi atunci când vorbim de literatura tradusă. Și, ca să revin la întrebarea dumneavoastră, nu pot comunica cu cititorii străini decât după ce mi-au citit cărțile, putând astfel să le observ reacțiile. Reacții care depășesc cuvintele și frazele.

            Când cititorul mă felicită cu privire la calitatea limbajului, atunci este clar că am avut norocul de a da peste un traducător bun. Și este foarte probabil ca acest limbaj să nu-mi mai aparțină, ci să fie un melanj dintre limbajul autorului și cel al traducătorului. De exemplu, romanul Shou Huo (Bucurați-vă de viață) este foarte iubit de francofoni pentru limbajul folosit și totuși romanul abundă în regionalisme. Cititorii francofoni mi-au spus că au ignorat aceste expresii, asta însemnând că acele cuvinte pe care le-au citit reprezintă opera comună a autorului și a traducătorului; și nu mai sunt nicicum cuvintele lui Yan Lianke.

Meng Mei: Consider că limba unui autor este esențială și că ocupă o poziție subtilă în roman, căci limba reprezintă cadrul operei. Vreți să spuneți că, atunci când discutați despre romanul dumneavoastră cu cititorii francofoni, aspectul limbii este escamotat?

Yan Lianke: Chiar așa este și nu am de ales. Cred că toți autorii chinezi ar trebui să-și pună toate speranțele în găsirea unui traducător bun. Sincer să vă spun, varianta engleză a romanului meu Ding Zhuang Meng (Visul satului Ding) a fost bine primită. Cât despre varianta franceză, nu pot să spun că a avut același ecou. Oamenii îmi zic că este un roman bun, dar, când vorbesc despre personaje, despre poveste, nimeni nu aduce în discuție limba. Abia atunci ne dăm seama de ceea ce s-a pierdut odată cu procesul traducerii.

Meng Mei : Ce pierdere!

Yan Lianke: Da. Dacă francezii vorbesc despre frumusețea limbii operei dumneavoastră, atunci știți că traducerea romanului a devenit însăși un roman franțuzesc. Dacă nimeriți doi traducători buni, vă puteți considera deja un scriitor chinez norocos. Iar pentru mine este cu atât mai adevărat cu cât nu vorbesc o altă limbă străină și nici n-am studiat vreodată vreuna. Chiar nu contează că sunt tradus în douăzeci sau în treizeci de limbi, totul e la voia sorții. De exemplu, Shou Huo a fost foarte bine primit în SUA și Marea Britanie, mult mai bine decât ne așteptam. Toată lumea vorbește cu lux de amănunte despre limbajul romanului, iar asta cred că se întâmplă atunci când găsești un traducător bun. Dar nu avem mereu norocul acesta.

Meng Mei: O traducere bună este esențială pentru a putea înțelege o carte. Dacă nu, cititorul nu poate aprecia romanul în toate dimensiunile sale. Neînțelegând cuvintele, nu va putea înțelege romanul decât plecând de la compoziția povestirii, însă nu va ști să-i aprecieze structura, subtilitatea, profunzimea și stilul, căci toate acestea sunt impregnate în cuvinte. Dacă cuvintele își pierd din farmec, cititorul nu va fi capabil să aprecieze frumusețea literaturii.

Yan Lianke: Este adevărat. Luați exemplul Franței, unde mi-au fost publicate trei romane și totuși nimeni nu aduce în discuție limba în care au fost scrise aceste opere, în consecință mă simt pierdut.  Asta până când o jurnalistă în vârstă de 50 de ani a declarat că n-a fost impresionată de limbajul romanului. Jurnalista a citit traducerile romanelor Bucurați-vă de viață și Cele patru cărți aparținând Silviei Gentil. Înainte vreme, nimeni n-a menționat vreodată limba celor 3 opere. Însă un lucru trebuie făcut: dacă tu, ca scriitor, nu poți fi stăpânul propriului destin, atunci asigură-te cel puțin că scrierea îndeplinește cele mai înalte standarde artistice. Pentru că procesul traducerii va face să dispară oricum o parte a scrierii.

Meng Mei: Dar este îngrozitor!

Yan Lianke: Da, dar nu există altă alternativă, dacă vrem să intrăm în contact cu cititorii străini. Toți am citit literatură universală, și, după mai multe pagini de lectură, ne dăm seama că este ilizibilă. Cu toate acestea, textele sunt citite la scală largă „în afară”; asta înseamnă că cititorii străini sunt nebuni? Evident că nu. Sigur că lucrarea și-a pierdut din conținut ca urmare a faptului că a fost tradusă, nereușind să supraviețuiască acestei pierderi. (Meng Mei: Genială modalitate de a descrie problema). Bineînțeles, sunt foarte exigent în calitate de scriitor, așa că este un adevărat test. Putem spune că anumitor opere literare le lipsește frumusețea limbajului, de exemplu celor ale lui Kafka. Pentru chinezi, care sunt obișnuiți cu un limbaj poetic, povestirile lui sunt lipsite de lirism, sunt simple, seci. De exemplu, dacă am elimina un paragraf din povestirea Metamorfoza, acest lucru ar avea un impact minor asupra artei povestirii. Chiar dacă ea este scurtă, continuăm s-o citim, paragraf după paragraf, pentru că Kafka a scris o povestire genială; așadar, puțin contează că-i eliminăm un fragment, că-i îndepărtăm un strat; la sfârșitul povestirii, esența rămâne. Și acesta este unul dintre motivele pentru care scriitorii chinezi se plâng de sinologii[2] care-i denigrează pe traducători. Așa că ar fi bine să recunoaștem că, atunci când traducem literatură străină, se va pierde mereu o parte din lucrare. Dar literatura străină nu ne obosește niciodată. Cum se face că cea chineză nu are același efect?

            Recent a ieșit o carte în două versiuni chineze cu două titluri diferite, dar foarte apropiate în același timp, Weixiao, a lui Shenling, și Weixiao, a lui Zhi Shen (este vorba de romanul lui Arundhati Roy, Dumnezeul lucrurilor mărunte). Cum nu vorbesc nicio limbă străină, într-o zi m-am hotărât să citesc ambele versiuni una lângă alta. Am comparat ambele traduceri de la prima pagină până la pagina a cincea. M-a frapat faptul că nicio frază nu se îndepărta de un sens identic și că, totuși, niciuna dintre traduceri nu folosea aceleași cuvinte. În cele din urmă, în cele cinci pagini, cei doi traducători au fost capabili să redea același sens fără a folosi aceleași cuvinte. Chestia asta m-a lăsat năuc o bună bucată de timp. Apoi am înțeles: nu trebuie să-i ceri traducătorului o calitate a limbii egală celei care ți se dă ca standard; mai degrabă, trebuie să te asiguri de calitatea propriei scriituri. Cu alte cuvinte, un scriitor nu ar trebui să aibă așteptări mari de la un traducător. Nu ne putem permite un asemenea lux. Aceasta este soarta romanului pe care îl scriem.

Meng Mei: Ne puteți spune mai multe despre relația dumneavoastră cu traducătorii?

Yan Lianke: Mereu mi-am zis că traducerea romanului Shou Huo este destul de dificilă, dar fie că a fost vorba de Silvie Gentil sau de traducătorul specialist în limba engleză, n-au fost mari diferențe. Ne avem bine cu Silvie Gentil. Spre finalul traducerii, mi-a trimis un e-mail spunându-mi că spre sfârșitul romanului a întâlnit multe nume de plante pe care nu le cunoștea. I-am spus că sunt nume de plante inventate. După asta, nu m-a mai întrebat nimic.

Meng Mei: Fiecare are o experiență diferită în ceea ce privește traducerea. De exemplu, când traduceam din Kundera, când se întâmpla să mă confrunt cu o frază, îmi imaginam cum ar fi pronunțat Kundera acea frază, sau mi-l imaginam, în fața mea, întrebându-mă ce ton ar fi folosit pentru a pronunța acea propoziție, sau la ce efect s-ar fi așteptat în urma pronunțării frazei. Căci Kundera este foarte pretențios cu fiecare cuvânt. Când traduceam Arta romanului pentru edițiile Oxford și Hong Kong, a cerut ca în partea intitulată Șaptezeci și unul de cuvinte să dau explicația a mai multor zeci din aceste cuvinte. Apoi a spus că n-a fost niciodată în China și că îi stimează foarte tare pe cititorii chinezi, dar că, totuși, se întreabă dacă astfel de cititori i-ar putea înțelege termenii, având în vedere diferența culturală. Este posibil ca același termen să aibă mai multe sensuri, așadar va ști cititorul să facă diferența? Pe vremea aceea mi-era greu să-i răspund, așa că i-am spus că n-aș ști să mă pronunț cu privire la reacția fiecărui cititor. „Foarte bine”, a spus el, zicând următoarele: pentru a evita orice confuzie, credeți că am putea omite în ediția chineză cuvintele care ar putea pune probleme unui cititor chinez?

 

Yan Lianke: Asta înseamnă că acest autor este, de fapt, foarte exigent cu privire la propriile cuvinte. Dar noi, scriitori chinezi, nu putem cere la fel de mult. Cred că reflexul dumnevoastră a fost unul bun. Puțin contează calitatea traducerii, ceea ce este important, este ca la final cartea să fie demnă de a fi citită și asta e mai mult decât suficient.

Meng Mei: Ca traducător, trebuie să vă mulțumesc pentru aceste cuvinte. Observ că sunteți foarte tolerant față de noi. În răspunsul meu către Kundera, i-am sugerat să păstrăm cuvintele în original alături de traducere; astfel, cititorul va putea să revină în timpul lecturii asupra cuvintelor în franceză, ori de câte ori va dori, pentru a le înțelege sensul. Sper într-adevăr ca noile generații de traducători să fie mai bune decât noi; în caz contrar, ar fi o tragedie pentru literatură. Sper ca cititorul să-și poată descoperi propriul spațiu de lectură și de înțelegere în urma acestei juxtapuneri. Este singura modalitate de a face viitoarele generații de traducători mai apte în ale traducerii.

Yan Lianke: Că tot vorbim de diferite versiuni ale traducerii, ați citit Insuportabila ușurătate a ființei, tradusă de profesorul Xu Jun ca urmare a versiunii realizate de Han Shaogong[3]?

Meng Mei: Nu, pentru că eu traduc numai operele scrise în franceză ale lui Kundera. Să vă dau un exemplu de traducere: traducerea romanului Jean-Christophe a lui Romain Rolland, realizată de Fu Lei, este una clasică. Când citesc un roman, sunt foarte atentă la prima frază. De exemplu, prima frază din romanul Un veac de singurătate începe în felul următor: „Mulți ani după aceea…” Romanul Jean-Christophe începe în chineză cu patru caractere chinezești Jiang Sheng Hao Dang — mot-à-motsunetul râului este larg și puternic. În versiunea originală, în franceză, fraza sună cam așa: „Vuietul râului urca în spatele casei”. Se simte diferența de emoție, ritm și atmosferă. Știti, Romain Rolland reprezintă altceva în literatura franceză și în inima cititorilor chinezi. 

Yan Lianke: Eu l-am ignorat. Ceea ce spuneți, à propos de prima frază într-o traducere, este foarte important. Mi-amintesc că, atunci când se traducea din cartea mea Si Shu, Sylvie Gentil a discutat timp de vreo două ore despre prima frază. Sunt total de acord cu dumneavoastră: prima frază a unui roman contează.

Meng Mei: L-am auzit pe unul dintre prietenii mei (artist) vorbind despre cum începutul unui roman îl poate sensibiliza pe cititor. Lui și fiicei sale le place romanul Un veac de singurătate. El l-a citit cu câteva decenii înaintea ei și, mulți ani mai târziu, fiica lui i-a povestit despre cum a descoperit ea cartea și cât de mult i–a plăcut și, așa, i-a recitit prima frază (Mulți ani după aceea…) Auzindu-l pe amicul meu povestind lucrul acesta, am rămas foarte impresionată. Mi se pare că traducerea romanului Jean-Christophe de Fu Lei cu al său „sunet vast și maiestuos al râului” este un exemplu tipic, acest lucru dă atmosfera întregului roman, influențând generații întregi de cititori chinezi; e minunat. Cât despre subtilitatea cuvintelor, sunt întru totul de acord cu dumneavoastră. Într-o traducere, primele cuvinte, prima frază sare în ochi și dă tonul întregii opere.

Yan Lianke: De asemenea, mai vreau să menționez că toată noutatea transmisă de literatură în traducere valorează mai mult decât ceea ce ne-a adus literatura tradițională. Fără traducere literară n-am cunoaște nimic din ceea ce există. Literatura mondială este miezul fiecărei literaturi scrise în fiecare țară. Tot ceea ce cunoaștem despre literatura rusă, franceză, japoneză o datorăm traducătorilor. Cum de-am putut devora atâta literatură mondială în anii ’80?  Datorită traducerii.

Meng Mei:  Și apoi?

Yan Lianke: Se zice că o traducere bună este o traducere fidelă.

Meng Mei: Pentru noi, traducătorii, adevărata întrebare, după părerea mea, este aceea dacă a fi fidel traducerii literare se aplică mai degrabă cititorului sau scriitorului. De exemplu, eu cred că frazele lui Kundera pot fi traduse în așa fel încât cuvintele sale să rămână familiare cititorului pentru a-l putea înduioșa. De asemenea, ceea ce mă impresionează cel mai mult este faptul că el rămâne fidel stilului său: concis, hotărât, calm și concentrat, nici tranșant, dar nici lingușitor.

Yan Lianke: Înțeleg, fidelitatea îți impune să nu schimbi stilul, este precum un arbore: limba este corpul său, nu-l putem înlocui. Limba unui arbore este alcătuită dintr-un trunchi și din frunze, nu putem reduce arborele doar la propriile-i frunze, pentru că asta ar însemna că el nu există. De fapt, frunzele fac trunchiul cumva să crească; natura fruzelor afectează felul în care crește trunchiul, și putem vorbi despre fiecare separat. Tot ce-mi doresc este să pot salva expresivitatea și eleganța. De exemplu, la începutul discuției noastre am menționat cartea lui Vargas Llosa, pe care, de altfel, nu am putut-o citi pentru că n-am putut suporta limba. (Meng Mei: ba mai mult, Vargas Llosa este un scriitor intransigent și foarte atent în ceea ce privește limbajul folosit). Mulți cititori vorbitori de limbă spaniolă îmi spun că limbajul lui Vargas Llosa este genial. Cum anul trecut a venit în China și ne-am întâlnit, i-am luat așadar cartea cu mine, dar, sincer, nu am putut trece de-al doilea paragraf în versiunea chineză. Faci efortul de a citi și descoperi că personajele, povestirea, structura — totul este impecabil din orice unghi ai privi, dimpotrivă, problema este limba, limba în care a fost tradus textul original îngreunează lectura. O asemenea limbă îl derutează pe cititor. În acest caz, ceea ce-mi doresc este ca traducătorul să poată descrie frunzele fără a schimba structura trunchiului. Mă întorc la romanul meu, Shou Huo, care este plin de regionalisme. Drept să vă spun, mulți chinezi întâmpină probleme în a le înțelege. Așadar, cum să-i ceri unui traducător străin să facă o traducere impecabilă? În primul rând, nu e realist, și, apoi, tehnic vorbind, e imposibil. Practic, mă întreb dacă-i posibil să se ajungă la o limbă care rămâne expresivă și elegantă fără a schimba stilul. Ați dat exemplul fluviului cu vuiet puternic și maiestuos; de-ndată ce auzi aceste cuvinte ești mișcat, iar acest lucru îi oferă textului clasicitate. Cea mai mare dorință a mea este să găsesc un traducător capabil să facă acest lucru.

Meng Mei: Ceea ce-i cereți dumneavoastră unui traducător este o provocare, pentru că el, odată ce a înțeles textul original, își explorează limba, aflându-se pe teren necunoscut. Doar că scriitorul încetează a-l mai urma, pentru că nu mai este limba lui. Iar cititorul nu poate decât să aștepte la capătul celălalt. În acest moment, traducătorul este complet singur, pentru că, uneori, limba originalului ține de-o stare pură, de-o simplicitate și de-o bogăție aproape intraductibile în chineză, în limba maternă și, atunci, nu-ți rămâne decât să găsești o soluție rapidă și să creezi o cale subtilă pe care cititorul s-o poată urma, lucru foarte dificil.

Yan Lianke: În calitate de scriitor, vreau ca traducătorul să fie mai în măsură să-mi înțeleagă romanul decât limba. Acum, un cuvânt în plus sau în minus, deja nu mai contează, când vine vorba de exprimarea bogăției și a complexității romanului. Desigur, ca cititor, mi-ar plăcea să mă găsesc în prezența unui limbaj fabulos încă de la început. Dar, ca scriitor, dacă ești prea concentrat pe limbaj, riști să intri într-o zonă foarte subtilă și importantă din roman.

Meng Mei: Ceea ce spuneți mă inspiră foarte tare, pentru că tocmai traduc un roman în care este vorba despre un bărbat care pleacă să descopere lumea. Limbajul romanului este greoi și deseori chiar simt că mă pierd. Aveți dreptate, pentru că azi de dimineață, când stăteam în fața calculatorului, de fiecare dată când nu reușeam să traduc, să potrivesc cuvintele, renunțam și mă apucam să recitesc romanul pentru a lăsa forța, valul povestirii, să mă ghideze. Acest lucru m-a făcut să realizez că anumite lucruri emerg din conștient și din inconștient, exact ca un curent de apă.

Yan Lianke : Într-adevăr, esențialul este să înțelegi bine personajele, povestea. Odată ce ai făcut lucrul ăsta, sensul precis al fiecărui cuvânt, înțelegerea exactă a cum stau lucrurile, nu mai contează așa mult. Psihologic vorbind, ceea ce-l macină cel mai tare pe scriitor este construcția sufletului personajului. În acel moment, autorul acordă puțină atenție cuvintelor și calității lor.

Meng Mei: Traducerea nu este o creație originală, dar ceea ce mi-ați spus îmi întărește convingerea, căci, atunci când traducerea întâlnește povestea, un cuvânt în plus sau în minus, locul în care îl plasezi, toate acestea schimbă enorm sensul atribuit.

Yan Lianke: De fapt, toate astea contează mai puțin. Când scriu o scenă, când mă consacru în întregime, să știu că un cuvânt este în plus ori în minus este ultima mea grijă. E inutil să cauți un anumit cuvânt. Luați exemplu Procesul lui Kafka. De ce zic că îi lipsește stilul? Un autor, mai are el puterea să se gândească și la lucrul ăsta? Un scriitor intră în pielea unui personaj și tocmai el, personajul este cel care ghidează autorul, căruia nu-i mai trebuie să se gândească la nimic altceva. Așadar, în ceea ce privește traducerea, esențialul este să pătrunzi spiritul autorului, spiritul operei. În momentul în care ne dăm seama că frazele utilizate de autor nu sunt neapărat perfecte, avem tot dreptul de a le stiliza puțin. Se cheamă că adaptăm cuvintele, deși puține sunt momentele în care găsim greșeli. Când citim textul pentru o ultimă oară, ne dăm seama unde am făcut bine și unde am greșit, însă fragmentele scrise sub influența inspirației nu vor prezenta niciodată greșeli.

[1]               Qian Zhongshu, 1910-1998, scriitor chinez de o mare importanță.

[2]              Cel ce știe limba chineză, obiceiurile și istoria Chinei.

[3]              Han Shaogong, născut în 1953, face parte dintre marii scriitorii chinezi contemporani, redactând în anii 1980, împreună cu Han Gang, o traducere a romanului lui Kundera

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

4 comments

  1. Aş vrea mult să aflu unde şi când a apărut interviul în chineză. Mulţumiri. Presupun că traducerea de aici e din rusă. Aşa e oare?

    Like

  2. mariabalasaro

    Mulţumesc mult, nu observasem. Am crezut că e un fel de glumă că sub cuvântul SURSA e dat numele site- ului ” Traducerile de sâmbata” şi nu mi- a dat prin cap să clichez. E acolo, în link, şi varianta în CN, care trebuia să existe pentru că
    interviul e făcut de o chinezoaică,
    iar intervievatul e un chinez, care spune chiar aici că nu ştie limbi străine.
    Încă o dată merci.
    O duminică plăcută!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: