Scrisoare către un copil nenăscut – Oriana Fallaci, part 3

Traducător: Maria Voicu
autor: Oriana Fallaci
sursa: link (pp. 57-60)

Partea I și partea a II-a.

*

            Apoi s-a ridicat și tatăl tău, care nu mai plângea. Nu a putut nici să-și miște buzele să spună ceva, că tâmplele au început să-i tremure și lacrimile i-au izbucnit din nou. Și-a ascuns fața în mâini și s-a așezat la loc. „Renunțați la replică deci?”, a spus medicul iritat. Tatăl tău și-a lăsat capul în jos, aproape insesizabil, ca și cum ar fi vrut să zică că da. „Nu puteți renunța la vot însă.”, a insistat celălalt. Tatăl tău sughița mai mult ca înainte. „Votul, vă rog!” Tatăl tău și-a suflat nasul în tăcere. „E sau nu e vinovată?” Tatăl tău a inspirat adânc și a șoptit „vinovată”. În acel moment s-a întâmplat ceva teribil: prietena mea s-a întors și l-a scuipat în spate. Și, în timp ce se ștergea, palid, prietena mea a urlat la el „Lașule! Laș ipocrit! Tu, care o sunai doar ca să avorteze! Tu, care-ai rămas ascuns două luni ca un dezertor! Tu, care te-ai dus la ea doar pentru că te rugase! Faceți mereu la fel, nu? Vă speriați și ne lăsați singure și vă întoarceți, în cel mai rău caz, în numele paternității. Și oricum, ce vă costă pe voi paternitatea? O burtă sluțită de o umflătură ridicolă. Durerea de la naștere, tortura alăptatului? Fructul maternității vă este etalat ca o supă deja încălzită, așezat pe pat ca o cămașă călcată. Nu trebuie decât să-i dați un nume de familie, dacă sunteți căsătoriți, sau nici măcar asta, dacă ați fugit. Fiecare responsabilitate îi aparține femeii, fiecare suferință, fiecare insultă. Îi spuneți că e curvă dacă a făcut dragoste cu voi. Cuvântul curv nu există în dicționar, dacă-l folosim, facem o eroare lingvistică. De mii de ani ne tot impuneți cuvintele voastre, normele voastre, abuzurile voastre. De mii de ani ne folosiți corpurile fără să dați nimic înapoi. De mii de ani ne impuneți tăcerea și ne dăruiți datoriei de mame. În fiecare femeie căutați câte o mamă. Fiecărei femei îi cereți să vă fie mamă, chiar dacă ea este fiica voastră. Spuneți că nu avem mușchii voștri și apoi profitați de eforturile noastre chiar și pentru a vă curăța pantofii. Spuneți că nu avem creierul vostru, dar apoi profitați de inteligența noastră chiar și pentru a vă administra salariul. Veșnic copii. Până la bătrânețe rămâneți tot copii, care trebuie hrăniți, spălați, serviți, sfătuiți, consolați, protejați de propriile voastre slăbiciuni și de lenea voastră. Vă disprețuiesc. Și mă disprețuiesc și pe mine pentru că nu reușesc să mă lipsesc de voi, pentru că nu strig mai des: ne-am săturat să fim mamele voastre. Ne-am săturat de cuvântul ăsta pe care l-ați sanctificat de dragul bunăstării voastre, din cauza egoismului vostru. Ar trebui să vă scuip și pe dumneavoastră, domnule doctor. Dumneavoastră, care vedeți într-o femeie doar un uter și două ovare, dar niciodată un creier. Dumneavoastră, care în fața unei femei însărcinate gândiți: „Întâi s-a distrat și acum vine la mine”. Dumneavoastră nu v-ați distrat niciodată, domnule doctor? N-ați trecut niciodată cu vederea cultul vieții? Îl apărați atât de bine la nivel celular, că v-am putea crede chiar invidios față de ceea ce colega dumneavoastră numește miracolul nașterii. Dar nu, exclud această variantă. Acel miracol e un sacrificiu pentru dumneavoastră. Dumneavoastră sunteți bărbat, n-ați putea să-l faceți. Aici nu este judecată o singură femeie, domnule doctor, este un proces făcut tuturor femeilor. Deci am dreptul să mă revolt împotriva dumneavoastră și țineți bine minte asta, doctore: maternitatea nu e o datorie morală. Nici măcar o regulă biologică nu e. E o alegere conștientă. Acestă femeie făcuse o alegere conștientă și nu a vrut să omoare pe nimeni. Dumneavoastră voiați s-o omorâți, domnule doctor; nu ați vrut nici măcar să-i acordați dreptul de a-și folosi judecata. Pentru asta ar trebui să stați dumneavoastră în celulă, nu pentru că ați lăsat fără ajutor milioane de prostii de spermatozoizi, ci pentru că ați încercat să omorâți o femeie. După toate astea mi se pare inutil să mai afirm că acuzata este nevinovată!”

            Apoi s-a ridicat comandantul, cu o expresie de rușine prefăcută. Nu știa cum să se pronunțe, la început pentru că, între acești jurați, se simțea un intrus. Ceilalți erau legați de acuzată printr-o legătură profesională sau afectivă, care-l includea pe copil. El însă era acolo din datorie de lucru. Din acest motiv, nu putea decât să se bucure că lucrurile merseseră în acel mod; cu toată considerația, crezuse mereu că această sarcină era un obstacol. Ba mai rău: o catastrofă care ar fi costat o grămadă de bani. Era de-ajuns să se gândească la salariul pe care ar fi trebuit să i-l plătească, conform unei legi absurde și incorecte, chiar și în lunile în care ar fi lipsit. Copilul a fost înțelept, mai înțelept decât mama. Dincolo de astea, a apărat renumele firmei murind. Ce ar fi crezut publicul, văzându-i subalterna cu un nou-născut în brațe, și nemăritată, pe deasupra? Nu risca vreo mărturisire: dacă femeia ar fi acceptat, el ar fi ajutat-o să scape de copil. Dar el nu era doar un afacerist; era om. Cei doi jurați care vorbiseră înaintea lui, adică doi bărbați, provocaseră în mintea lui o schimbare de perspectivă. Medicul, prin logică și moralitate, tatăl copilului – prin durerea lui. Gândindu-se mai bine, nu putea să nu fie de acord cu raționamentul celui dintâi și cu plânsetele celui din urmă. Un copil aparține în egală măsură și tatălui, și mamei, dacă delictul ar fi fost comis, ar fi fost vorba despre un dublu delict; din moment ce ar fi distrus și viața unui adult, n-ar fi fost doar sfârșitul vieții unui copil. De acord, trebuia să se decidă dacă s-a comis sau nu un delict, dar exista, oare, vreun dubiu în legătură cu asta? Mai era nevoie de vreo dovadă mai clară decât mărturia medicului? El a fost chiar indulgent să vorbească despre un vag egoism. El, comandante, putea să dezvăluie motivul și mobilul. Acuzata se temea că un alt coleg, cu care era în competiție, ar fi trebuit să facă celebra călătorie. Din acest motiv, a sărit din patul de spital și a plecat fără nici cea mai mică considerație pentru viața pe care o purta în pântece. Fără niciun pic de milă. Oricât ar scuipa sau oricât ar insulta tovarășa ei, acuzata e vinovată. În acel moment, mi-am căutat părinții cu privirea. Și i-am implorat, în tăcere, pentru că erau singura mea salvare. Mi-au răspuns cu o privire îndurerată. Păreau extenuați, mult mai bătrâni față de cum erau la începerea procesului. Capetele li se mișcau înainte și-napoi ca și cum nu-și puteau susține propria greutate, corpurile le tremurau, ca și cum le-ar fi fost frig, totul în ei ceda, devastați într-o stare de izolare tristă, înstrăinați de toți ceilalți, legați de o disperare comună. Își dădeau mâinile unul celuilalt pentru a se ajuta. Tot ținându-se de mână au cerut permisiunea de a rămâne așezați. Le-a fost acordată permisiunea și atunci i-am văzut șușotind între ei ca să stabilească, probabil, care va vorbi primul. El a vorbit întâi. A spus: „Pe mine m-au durut două lucruri. Întâi, am aflat de existența acestui copil, iar apoi am aflat că nu mai există. Sper că voi fi scutit de o a treia durere: să-mi văd fiica condamnată. Nu știu în ce fel s-au desfășurat lucrurile. Nimeni dintre voi nu poate să știe, pentru că niciunul n-a intrat în sufletul celuilalt. Și, apoi, e fiica mea. Pentru un părinte, copiii nu sunt vinovați. Niciodată.” Imediat după el a vorbit și mama. A spus: „Ea e fetița mea. Și o să fie mereu fetița mea. Și fetița mea nu poate să facă lucruri rele. Când mi-a scris că așteaptă un copil, i-am răspuns: „Dacă așa ai hotărât, înseamnă că așa e bine.” Dacă mi-ar fi scris că nu-l vrea, i-aș fi răspuns același lucru. Nici voi, nici noi nu putem să judecăm. Nu aveți dreptul nici să o acuzați, nici să o apărați, pentru că nu sunteți nici în mintea și nici în corpul ei. Niciuna dintre mărturiile voastre nu are valoare. Aici există doar un singur martor care ar putea să ne explice care a fost situația: martorul este copilul, care, oricum, nu mai poate…” Acum toți ceilalți au întrerupt-o în cor: „Copilul! Copilul!”. În acel moment m-am agățat de celulă și am urlat: „Nu, copilul! Nu!”. Și în timp ce urlam…

***

Da, tocmai, în timp ce urlam, așa ți-am auzit vocea: „Mamă!”. Și m-am simțit goală pe interior, pentru că era prima dată când cineva îmi zicea mamă, era prima dată când îți auzeam vocea, dar nu era vocea unui copil, ci a unui adult. O voce de bărbat. Apoi m-am gândit: „Era un băiat, o să mă condamne”. În final m-am gândit: „Vreau să îl văd!”. Ochii mei au căutat peste tot: în celulă, în afara celulei, printre scaune, dincolo de scaune, pe jos, pe ziduri. Dar nu te-au găsit. Nu erai acolo. Era doar o liniște de mormânt. Și, în această liniște totală, vocea ta a răsărit din nou: „Mama! Lasă-mă să vorbesc, mamă! Să nu-ți fie teamă. Să nu-ți fie teamă de adevăr. Toate celelalte lucruri s-au zis deja. Fiecare dintre ei a zis câte un adevăr și tu știi: tu m-ai învățat că adevărul e făcut din multe alte adevăruri diferite. Au dreptate și cei care te-au acuzat, și cei care te-au apărat, cei care te-au achitat și cei care te-au condamnat. Dar toate aceste păreri nu contează. Tatăl și mama ta au dreptate: nu se poate pătrunde în sufletul cuiva. Da, singurul martor sunt eu. Doar eu, mamă, pot să spun că m-ai omorât fără să mă omori. Numai eu pot să spun cum și de ce ai făcut-o. Nu am cerut să mă nasc, mamă. Nimeni nu cere asta. Acolo, în neant, nu există voință. Nu există alegere. Acolo e doar neant. Când suntem smulși de acolo și ne dăm seama că suntem creați, nu fne întrebăm nici măcar cine a făcut-o, sau dacă e bine sau rău. Acceptăm, pur și simplu, iar apoi așteptăm să vedem dacă ne place că am acceptat. Am descoperit prea devreme că-mi plăcea. Datorită temerilor tale, datorită ezitărilor tale, m-ai convins imediat că ar fi minunat să mă nasc, să trec de la neant la bucurie. Odată născut, să nu te descurajezi, spuneai, nici din cauza suferinței, nici din cauza morții. Dacă cineva moare, înseamnă că s-a născut, că a ieșit din neant și nimicul e mai bine decât neant, să nu te fi născut niciodată e mai rău. Convingerea ta, forța ta mă cucereau. Părea chiar forța acelor vremuri îndepărtate, când viața a explodat așa cum mi-ai povestit tu. Te credeam, mamă. Odată cu apa în care mă scăldam îți beam fiecare gând. Și fiecare gând al tău era ca o revelație. Se putea întâmpla altfel? Corpul meu era doar un proiect ce se dezvolta în tine, mulțumită ție, mintea mea era doar o promisiune care creștea în tine, mulțumită ție. Învățam doar ceea ce-mi dădeai tu, nu știam nimic din lucrurile pe care nu mi le spuneai, erai izvor de lumină și de conștiință. Îi sfidai pe toți și ignorai totul doar ca să mă aduci pe lume. Credeam deci că viața este un dar sublim”.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: