Despre maniera și utilitatea traducerilor – partea I

Autor: Germaine de Stäel
Traducător: Maria Voicu
Sursa

***

Biblioteca Italiană, ianuarie 1816, Partea I. Literatura și artele liberale

Cea mai mare binefacere ce se poate aduce universului literelor este transpunerea dintr-o limbă în alta a celor mai remarcabile opere ale geniului omenesc, pentru că atât de puține sunt acele opere perfecte și inovarea în oricare dintre genuri e atât de rară, încât, chiar și dacă fiecare națiune modernă s-ar reduce doar la valorile proprii, tot ar fi săracă: singurele care ar avea câștig sigur ar fi schimburile de idei.

Învățații și poeții, din vremurile în care au apărut prima dată aceste cercetări, s-au gândit să scrie toți într-o limbă comună, adică latină, ca să nu fie nevoie de o traducere pentru a fi înțeleși. Acest aspect putea fi benefic pentru științe, care nu caută noblețea stilului pentru a-și expune principiile. Tocmai de aici vedem că majoritatea italienilor nu iau în seamă bogata mulțime a lucrărilor științifice care sunt în țară, pentru că majoritatea celor care pot să citească nu știu latină. Pe de altă parte, pentru a folosi această limbă în domeniul științific și filosofic e nevoie să se găsească cuvinte ce nu existau la scriitorii romani, din moment ce savanții Italiei foloseau o limbă moartă, nu o limbă antică. Poeții nu se îndepărtau de la cuvintele și stilul clasicilor: iar în Italia, fiind mereu pe malurile Tibrului, ale râurilor Arno, Sebeto și Adige, limba romanilor a avut scriitori ca Fracastoro, Poliziano și Sannazaro, care au fost asemănați cu stilul lui Vergiliu și Horațiu. Dar faima lor s-a stins astăzi, iar operele lor zac uitate, citite doar de cei mai învățați: atât de scurtă și de fragilă e gloria bazată pe imitație. […]

Sunt convinsă că cea mai bună metodă, pentru a nu ne folosi de traducere, ar fi să cunoaștem toate limbile în care au scris marii poeți: greacă, latină, italiană, franceză, spaniolă, engleză, germană. Dar cât de mult efort, cât timp, câtă susținere impune o astfel de cercetare! Și nici nu ne putem mândri cu faptul că aceste cunoștințe, dobândite atât de greu, ar putea fi considerate universale. Tocmai către un spirit universal trebuie să tindem pentru a face un bine oamenilor. Ba mai mult, chiar dacă ar fi cineva care să înțeleagă limbile străine, va simți o plăcere mai intimă, mai familiară, citind o traducere bună, în propria sa limbă. Aceste frumuseți străine, naturalizate, dau stilului național o nouă coloratură, o interpretare deosebită. Doar traducerea poeților străini mai poate salva, în cel mai eficient mod chiar, o literatură în decădere, pradă acelorași interpretări banale, acelorași idei fade, semne sigure ale unei lipse de fantezie.  […]

Traducerile literare de bună calitate în Franța sunt atât de rare, mai puțin Georgicele traduse de abatele De-Lille. Traducătorii noștri sunt buni imitatori. Transpun în franceză lucrurile pe care le găsesc, nu putem să le deosebim: dar nu găsesc o operă poetică care să-și trădeze originea străină, în care să i se observe accentele, cred, de fapt, că o astfel de lucrare nu s-ar putea face niciodată. De  bună seamă, admirăm georgica abatelui De-Lille, tocmai pentru că se aseamănă atât de mult cu limba din care s-a născut, păstrându-i grandoarea și solemnitatea. Dar nu putem asemăna limbile moderne cu franceza, fiind ele atât de diferite, pentru că s-ar pierde astfel orice strălucire.

De partea cealaltă, englezii, prin libertatea cu care compun versuri  și cu care răsucesc frazele, ar fi putut să se îmbogățească prin traduceri naturale și precise, dar primii autori ai acestei națiuni au renunțat la acest efort, mai puțin Alexander Pope (singurul) care a cercetat două poeme din Iliada și din Odiseea, fără a păstra simplitatea antică, fără puterea lirică misterioasă și dinamică a lui Homer.

Mulți intelectuali din Germania au dorit să transforme opera lui Homer într-o culegere scrisă de mai mulți autori, cânturi diverse din Iliada și Odiseea, folosite în Grecia pentru a celebra cucerirea Troiei și întoarcerea învingătorilor. Mi se pare că această părere ar putea fi contrazisă foarte ușor. Unitatea conceptuală a Iliadei nu dă posibilitatea existenței mai multor autori în vremuri diferite. De ce să cânte doar furia lui Ahile? Faptele ulterioare și mai ales cucerirea Troiei, unde s-a sfârșit războiul, ar trebui, în concluzie, să fie compuse de mai mulți autori și să facă parte din poemul intitulat Troia. Toate acele episoade, dintre care alegem unul singur, adică furia lui Ahile și relațiile care există între acestea puteau fi imaginate și schițate doar de o fantezie unică. Nu voi putea pune aici în discuție o cugetare pentru care ar fi nevoie de o cunoaștere nemaipomenită, pentru a putea fi susținută sau dezbătută: gloria secolului în care a trait a influențat triumful lui Homer, deși mulți au crezut că Iliada ar fi rezultatul contribuției mai multor poeți ai vremii. Alții cred că poemul funcționează ca o oglindă ce reprezintă umanitatea deja sub semnul civilizației, caracter subliniat mai mult de caracterul universal al secolului decât de caracterul autorul în sine.

Dintre toate limbile moderne, italiana este cea mai potrivită pentru a ilustra toate sentimentele și intonațiile autorului grec Homer. Într-adevăr, italiana nu are același ritm: nici hexametrul nu poate fi reprodus în limbile ce se vorbesc astăzi, pentru că silabele lungi și cele scurte nu au accentul acelei măsuri pe care o aveau anticii. Armonia cuvintelor din italiană nu are nevoie nici de spondee[1], nici de dactile, iar construcția gramaticală din această limbă e capabilă de o imitație perfectă a conceptelor grecești. Nici versurile libere ale gândului, libere în rimă, nu curg libere, ca în proză, ca într-o sărbătoare a grației și a măsurii lirice.

Europa, bineînțeles, nu are o traducere consacrată a lui Homer, la fel de plăcută și atât de apropiată ca rezonanță de original, precum cea a lui Monti: grandoare și simplitate, formulările cele mai banale ale vieții, expresia lingvistică, frazele sunt învăluite într-o aură de naturalețe: o pictură adevărată, un stil ce ne apropie de toate faptele omenești fantastice, eroice, prezentate în poemul homeric. Nimeni nu va vrea să traducă Iliada în Italia pentru că nimeni nu poate desprinde vălul în care Monti l-a cuprins pe Homer. […]

Italienii poartă în artele frumoase atingerea unui gust [care este] și nobil. Cuvântul este una dintre cele mai luminoase arte, care ar trebui să aibă aceleași calități întâlnite la toate artele. Cuvântul este arta cea mai intim legată de esența omului, caruia îi pot lipsi tablourile, sculpturile și monumentele, imaginile și sentimentele cărora le sunt dedicate picturile și monumentele. Italienii își venerează și își admiră limba, înnobilată și înălțată de scriitori celebri: poporul italian nu a găsit niciodată mai mare desfătare, plăcere sau consolare decât în florile erudiției. Națiunile trebuie să motiveze indivizi dispuși să-și exerseze darul natural al intelectului, pentru cei care simt nevoia să realizeze însușirile lor firești. Unele popoare sunt faimoase prin războaie, altele – prin politică: italienii trebuie să se mândrească cu spiritul lor literar și artistic, care zac într-un somn întunecat, unde nici lumina soarelui nu mai poate să le ajungă.

[1]              Picior de vers compus din două silabe lungi – n.n.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

3 comments

  1. Bun gasit,
    Interventia mea se doreste una descriptiva. Ma intereseaza textul si mai putin persoana care a produs traducerea. Vreau sa tratati cele ce urmeaza din aceasta perspectiva.
    Cu toate astea, nu am putut sa nu constat cu adanca tristete diletantismul autentic ce se degaja inca de la prima fraza a textului. Este o traducere din franceza prin intermediul limbii italiene. Pana aici nimic problematic atata vreme cat traducerea in italiana este impecabila. Nu insist nici asupra faptului ca versiunea in romana nu a beneficiat nici macar de un asistent de limba in documentul de lucru si cu atat mai putin de o revizie comparativa de traducere care sa evidentieze stilul defectuos, anacronismele, greselile de tipografie, etc., etc.,etc. De stilistica comparata, nici nu mai amintesc.

    In cele ce urmeaza nu ma voi referi decat la doua elemente din prima fraza. Din curiozitate am dat fuga la textul sursa (by the way, elementul clicabil, asta ca sa folosesc un calc neinspirat din franceza, nu functioneza) pe care l-am putut gasi usor pe net in italiana. Nu mica mi-a fost mirarea sa observ ca in traducerea in italiana a fost privilegiat infinitivul care, din cate stim, este foarte uzitat in limba lui Dante.

    Trasportare da una ad altra favella le opere eccellenti dell’umano ingegno è il maggior benefizio che far si possa alle lettere; perchè sono sì poche le opere perfette, e la invenzione in qualunque genere è tanto rara, che se ciascuna delle nazioni moderne volesse appagarsi delle ricchezze sue proprie, sarebbe ognor povera: e il commercio de’ pensieri è quello che ha più sicuro profitto.”

    Asadar, ar fi fost un exercitiu mult mai util/safe daca ar fi facut o traducere literala din italiana, chiar daca personal nu agreez aceasta tehnica decat, si numai daca releva de un stil propriu al unui autor. Immanuel Wallerstein se refera direct la acest aspect intr-unul din eseurile sale despre datoria/obligatia/sarcina traducatorului in stiintele umaniste. Anyways. Observam in traducerea italiana infinitivul Trasportare, care este “cel mai remarcabil” (ca sa pastrez logica textului din romana). El ar fi putut lesne fi duplicat cu un substantiv (ex. transferul). Infinitivul lung folosit in textul nostru (chiar daca se comporta ca si un substantiv), dar si sensul de “transpunere” nu sunt tocmai aceleasi cu cel redat de alegerea din italiana. Iar traducerea nu este o transpunere, ci mult mai mult. infinit mai mult. Traductologia este tocmai rezultatul care vine sa conteste aceasta viziune ingustissima.

    In alta dezordine de idei, aduc in discutie si utilizarea cuvantului “binefacere”. In italiana avem “benefizio”, pana si Google translate da ca echivalent/corespondent beneficiu/castig/avantaj, cum atunci sa alegi binefacere si sa ii mai pui si grad de comparatie intr-un articol care se refera la traducere ? Cum ? Cum asa ceva ? Nu cred ca Madame de Staël ( à propos, Staël are trema sau umlautul pe e nu pe a) se referea la un act de binefacere cand si-a scris textul in franceza. Mare atentie!

    Disclaimer
    Nu as fi comentat, daca nu as fi apreciat enorm acest site. Va sugerez sa revedeti traducerea si sa o livrati intr-o forma cel putin acceptabila. Este o traducere literara, asadar trebuie tratata ca atare. Textul nu e pierdut. Trebuie doar revizitat si imbunatatit de cineva care stapaneste limba romana la nivel literar. O revizie atenta si o lectura cu glas tare, sau de catre cineva neimplicat in procesul de traducere, ar face toata diferenta.

    Va multumesc,

    Like

  2. Am văzut, am citit, am răspuns via e-mail, pentru ca adresa este cea corectă.
    Cu drag,

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: