poeme de Herberto Hélder

Herberto Hélder Luís Bernardes de Oliveira (pe numele său complet) s-a născut pe insula portugheză Funchal în 1930 și a murit în Cascais (un oraș apropiat de Lisabona) pe data de 23 martie 2015 (se pare că din cauza unui atac de cord).

Herberto Hélder (ortografiat adeseori Helder) a frecventat pentru o vreme în Coimbra și Lisabona cursurile facultăților de Drept și de Litere, după care a lucrat când ca bibliotecar, când ca jurnalist, când ca traducător. Tot în perioada aceasta a colaborat la Pirâmide, revista celei de-a doua generații suprarealiste, așa-numitul Grupo do Café Gelo (Mário Cesariny, Hélder Machedo, Luiz Pacheco, António José Forte ș.a.). A contribuit de asemenea la primul caiet antologic al grupului Poesia Experimental Portuguesa (1964), deși opera sa nu a fost asociată definitiv nici cu aceștia, nici cu suprarealiștii tardivi sus-menționați. Ulterior, a muncit câte o perioadă în diferite meserii de subzistență prin Europa, apoi a ajuns redactor (prin 1974) la o revistă din Angola, unde era să moară într-un accident auto. După ce s-a întors în Portugalia, a lucrat la o editură și la postul național de radio, dar a rămas o figură mizantropică, fiind fotografiat și interveviat de puține ori în ultimele sale decenii de viață. A avut câteva perioade în care s-a lăsat temporar de scris (1971-1977, 1982-1987), dar n-a abandonat definitiv poezia. A câștigat în 1994 Premiul Pessoa, dar l-a refuzat (se pare că ar fi scris juriului: „să nu spuneți nimănui și să-l dați altcuiva”).

Unii îl consideră cel puțin la fel de important ca Fernando Pessoa pentru evoluția poeziei portugheze – cert este că abundă superlativele și formulările de genul „profetul poeziei”. A fost descris ca un poet „orfic”, „vizionar”, dar este uneori situat și în raport cu experimentalismul – nimic contradictoriu în perspectiva sa logocentrică, simultan arhaică („puterile magice” ale poemului) și textualistă (el totodată consideră poezia „un organism intern, coerent și suficient sieși”), deci o figură reprezentativă pentru modernismul târziu portughez și european.

În mod derutant, bibliografia lui Helder (care include eseuri și proză, nu numai versuri) conține numeroase ediții de autor (cele mai multe intitulate „Poesia Toda”) care diferă nu numai prin adăugirea de poeme de la o ediție la alta sau publicarea unor versiuni diferite, ci și prin omiterea unora sau altora dintre cicluri (de exemplu, „Bețivul nocturn”, un volum de tălmăciri – „texte transformate în portugheză” – care nu este considerată întotdeauna parte a operei sale). Pentru următoarele traduceri nu am avut acces decât la ediția Poesia Toda, Assírio & Alvim, Lisboa, 1990. Poemul „Triptic” pornește de la un vers dintr-un sonet al lui Camões, anticipând următoarele sale experimente combinatorii (inter)textuale (precum „Mașina de încurcat peisaje”, în care sunt amestecate fragmente din Biblie, Villon, Dante, Camões și… Herberto Helder).

Poet: Herberto Hélder

Traducător: Yigru Zeltil

Sursa: Poesia Toda, Assírio & Alvim, Lisboa, 1990

***

Triptic (I)

„Iubitorul se transformă în lucrul iubit” cu
surâsul său feroce, dinții,
mâinile ce strălucesc în umbră. El aduce zgomot
și tăcerea. Aduce sunetul valurilor reci
și al pietrelor încinse pe care le are înlăuntrul său.
Și acoperă zgomotul acesta primitiv cu întunecata
tăcere a ultimei sale vieți.
Iubitorul se transformă dintr-o clipă într-alta,
simte spiritul veșnic al amorului
creând carnea în atmosfere extreme, deasupra
tuturor lucrurilor moarte.

Iubitorul se transformă. Fuge înăuntru printre forme.
Și lucrul iubit este un estuar.
Este locul unei lumânări,
coloana vertebrală și spiritul
femeilor care stau.
Se transformă în noaptea care stinge.
Pentru că iubitorul este totul, iar lucrul iubit
este o perdea
unde vântul iubitorului bate de la înălțimea ferestrei
deschise. Iubitorul intră
pe toate ferestrele deschise. El bate, bate, bate.
Iubitorul este un ciocan care strivește.
Care transformă lucrul iubit.

El intră prin urechi, și apoi femeia
care ascultă
rămâne cu acel țipăt în cap
arzând mereu ca-n prima zi de vară. Ea aude
și se transformă, când doarme, în acel țipăt
al iubitorului.
Apoi se trezește, merge, se oferă iubitorului,
îi dă țipătul său.
Iar iubitorul și lucrul iubit sunt un unic țipăt
anterior amorului.

Și ei țipă și bat. El o bate cu spiritul lui
de iubitor. Și ea este bătută, îl bate
cu spiritul ei de iubită.
Așa lumea se transformă în acest zgomot aspru
al amorului. În timp ce deasupra
tăcerea iubitorului și a iubitei alimentează
neprevăzuta tăcere a lumii
și a amorului.

(Lingura din gură, 1961)

Comunicare academică

Pisică dormind sub un ardei: pisică galbenă frunze verzi ardei roșii: somn rotund: mărunte umbre de ardei roșii în somnul pisicii: frunze umbrite în ardei: ardei dormind într-o pisică roșie: verzi rotunjimi în somnul ardeiului: galbenul: din capul pisicii se naște ardeiul verde al somnului: somn roșu: umbre gălbui în pisica rotundă a somnului verde de sub un ardei galben: umbra pisicii făcând frunze rotunde dormind gălbui deasupra dormind ardeii: apă: uscăciunea întunecată a pisicii roșii: visul apei doarme în ardei: umbra varului pereților uscați doarme în pisica de apă galbenă: varul face ardei care dorm în frunzele pisicii: somnul varului face umbre rotunde în pisica înfășurată în roșu: apa este o umbră pisica este o frunză somnul este un ardei: varul este verdele somnului uscat făcând umbră galbenului: ardei rotund: ardei de var înfășurați în somnul liniștii gălbui: liniștea face pisici care visează ardei ce fac somn varului care dă umbră frunzelor care fac apă în uscăciunea timpului roșu: timpul se înfășoară sub creștetul ardeiului care se înfășoară în pisica de var a somnului galben: somnul dinlăuntrul ardeilor de sub verdele rotund înfășurat în vis: și doarme ardeiul cu umbrele pisicii rotunde înfășurându-se în frunze: liniște de vise somn al timpului: totul gălbui: noaptea ardeiului somnul varului frunzele pisicii visul umbrelor verdelui roșu: uscăciunea nopții: noaptea pisicii în noaptea varului cu noaptea frunzelor înăuntrul nopții verdelui sub noaptea visului în fața nopții ardeiului după noaptea apei conform nopții de dedesubt cu noaptea înfășurată contra nopții galbenului de la noaptea umbrelor urmând noaptea rotundă pentru noaptea dinăuntru în timpul nopții roșului în spatele nopții timpurilor sub noaptea fără înaintea cu a nopții conform nopții conforme: noaptea timpurilor: o pisică dinăuntru dispărând într-un ardei: ardeiul dispărând: varul murind în visul măruntelor frunze: liniștea întreagă în lumea interioară:

etceteramente al vostru integru:

                                                               herberto helder:

                                                                                              în ianuarie

o mie nouă sute șaizeci și trei

1963.

Humus (fragmente)

(Material: cuvinte, fraze, fragmente, imagini,
metafore din
Húmus de Raul Brandão.
Regulă: libertăți, libertate.)

***

Doar apa vorbește în hrube.

Ne atingem cu toții ca arborii unei păduri
în interiorul pământului. Suntem
un reflex al morților, lumea
nu este reală. Pentru a putea cu asta și a nu muri de groază
– cuvintele, cuvinte.

Lumina coralului urcă
în liniște, după
muntele de os. Este tăcerea.
Tăcerea și ce se face în tăcere.
Și ce se agită în tăcere.

                                               E o voce.

Moartea.

***

Închid ochii: este un alt lucru mare.
În urma acestei orășel există un alt oraș mai mare, o altă
imagine mai mare. Sunt cuvinte
care trebuie să fie înecate imediat în alte
cuvinte.

                – O viață monstruoasă.

(Humus: poem-montaj, 1967)

Text 1

Întreg discursul este doar simbolul unei inflexiuni
a vocii
insinuarea unui gest a unei temperaturi
dezordinea sa neobișnuită este condusă de un gând
mai bine ai spune «un efort» neordonator (în vreun fel)
dar de «modelare» întrebați «creează modele?»
nu domnilor pentru asta ar fi trebuit să preexiste un «model»
o idee organizată un canon
dorim să sugerăm lucruri precum «imagine a respirației»
«imagine a digestiei»
«imagine a dilatării»
«imagine a mișcării»
«prin cuvinte?» au întrebat ei și trebuie să spun că era
o întrebare periculoasă o alarmă așezând pentru totdeauna
ceva precum cunoscutul amor dintre cuvinte
în mijloc
nu încercăm să creăm dovleci prin cuvântul «dovleci»
nu este un sens propice al limbajului
introducem clandestin planuri pe care le cauzați
ocupații («des-sintonizare» deschis drumul
pentru vechi explicații «discursuri de discursuri de discursuri» etc.)
fixăm această idee de «planuri»
le puteam înțelege drept «un fel de case»
sau «un fel de câmpii»
și apoi evident pentru a fi locuite parcurse consumate
se va mai pretinde a identifica «limbajul» și «viața»?
o dată s-a folosit mână pentru ce ar fi fost mâna
o dată discursul a sugerat mâna pentru ce ar fi fost mâna
o dată discursul a fost mâna
se pleacă mereu de la un entuziasm arbitrar
acesta era «spiritul» «destinul» limbajului
acum vom privi cuvintele ca posibilități
de respirație digestie dilatare punere în mișcare
experimentăm mica posibilitate a unei inflexiuni calde
«ele merg împreună cu ele însele» exclamă cineva
vorbesc merg unele cu altele
vorbesc unele cu altele
își dau drumul și așa mai departe clipind mustind de inteligență
din toate încheieturile
sugerând oblic că se raportează
la un nou univers la care e posibil să asistăm
«a vedea»
cum se vede ceea ce permite o anumită inflexiune
a vocii
este un fel de cinema al cuvintelor
sau o formă de viață juvenilă într-un mod înfricoșător
pesemne că ne vor distruge sub titlul
«automatele invadează» dar invadează ce?

(din ciclul Antropofagii, 1971)

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: