Nicola Lagioia – proză

Nicola Lagioia (n. 1973) este un scriitor italian. A debutat ca romancier în anul 2001 cu Tre sistemi per sbarazzarsi di Tolstoj (senza risparmiare se stessi), iar cu romanul Riportando tutto a casa a obținut numeroase premii, inclusiv premiul Viareggio în 2010. În 2015 a câștigat premiul Strega cu romanul La ferocia („Ferocitatea”), ale cărei prime pagini le puteți citi în limba română în continuare.

Autor: Nicola Lagioia
Traducător: Maria Voicu
Sursa

***

O lună palidă, de trei pătrimi, lumina autostrada la două dimineața. Strada făcea legătura între provincia Taranto și Bari. La ora aceea, de obicei, era pustie. Către nord, drumul parcă tot intra și ieșea dintr-o axă închipuită, lăsând în urmă măslini, vii și câteva barăci înșirate, ca niște hangare. La kilometrul treizeci și opt era un spațiu de servicii. Era singurul pe o distanță destul de lungă și, în afară de autoservire, mai fuseseră puse în funcțiune de puțin timp automatele de cafea și băuturi reci. Ca să anunțe schimbarea, proprietarul fixase un sky dancer pe acoperișul service-ului. Era o păpușă din aceea înaltă de cinci metri, alimentată de un motor mare cu ventilator. Promoterul gonflabil se legăna în gol și ar fi continuat s-o facă până la lumina dimineții. Părea, mai degrabă, o fantomă neliniștită.

Odată depășită ciudata arătare, pe kilometri întregi, peisajul era plat și uniform. Parcă am fi mers tot înainte prin deșert. Apoi, în depărtare, o cunună scânteietoare vestea orașul. Dincolo de parapete erau câmpuri necultivate, pomi fructiferi și câteva vile ascunse bine de gardul viu. Între acele locuri umblau animalele nopții. Huhurezii desenau prin aer linii lungi oblice. Zburau, ajungeau să fâlfâie din aripi până puțin deasupra pământului, ca toate insectele, înspăimântate de viforul din arbuști și frunze căzute, să iasă la lumină, către propria lor moarte. Un greiere își întorcea antenele pe o frunză de iasomie. De jur împrejur, ca o imensă maree suspendată în gol, aproape imperceptibil, un roi de molii se agita în lumina polarizată a bolții cerești.

Neschimbate de milioane de ani, micile creaturi cu aripile mițoase erau una cu formula care le garanta stabilitatea zborului. Prinse de sforile invizibile ale lunii, forfoteau pe-acolo cu miile, trecând dintr-o parte în alta, pentru a evita atacurile păsărilor de pradă. Apoi, cum se întâmpla deja în fiecare noapte, în ultimii douăzeci de ani, vreo sută rupeau orice legătură cu cerul. Crezând, în continuare, că depindeau de lună, s-au îndreptat către felinarele unui mic grup de vile. Apropiindu-se de luminile artificiale, traiectoria aurie a zborului lor se frângea. Mișcarea lor devenea un dans circular obsesiv, pe care doar moartea îl putea întrerupe.

Pe veranda primei camere zăcea o adunătură negricioasă de insecte.

Era vorba despre o vilă cu piscină, o construcție cu două etaje, din linii drepte. În fiecare seară, înainte să se ducă la culcare, proprietarii lăsau aprinse toate luminile din exteriorul casei. Erau convinși că o grădină luminată i-ar fi descurajat pe hoți. Lămpi de perete pe verandă, ovale mari din termoplastic la firul trandafirilor, o serie de difuzoare verticale discrete trasau drumul până la piscină.

Asta făcea ca roiul de molii să revină permanent: leșuri pe verandă, agonizând pe plasticul încins, în zbor printre tufele de trandafiri. La câțiva metri distanță, la fel cum se petrecuse în prima noapte și mai înainte, un motan tânăr fără stăpân se plimba circumspect pe gazonul englezesc. Se bizuia pe un alt sac cu gunoaie uitat afară. Pe sub frunzele de rododendron, o aspidă își întindea gura încercând să înghită un șoarece încă viu.

Bariera grea de frunze care despărțea o vilă de geamăna ei începuse să se miște. Motanul și-a ciulit urechile și a ridicat o lăbuță în aer. Doar moliile își continuau nestingherite dansul în aerul primăvăratic.

Fata a pășit în grădină pe fondul unor nori fragili gri-verzui. Era goală, palidă și pătată cu sânge. Avea unghiile de la picioare pictate cu roșu, glezne frumoase, din care porneau două gambe subțiri, dar nu aspre, șolduri moi, un sân drept și plin. Mergea înainte încet, un pas în urma celuilalt, legănându-se, tăind gazonul în două. Nu era cu mult peste treizeci, dar nici n-ar fi putut avea mai puțin de douăzeci și cinci de ani, din cauza imperceptibilei lăsări a țesutului, care transformă zveltețea unor adolescenți în ceva perfect. Pielea albă îi scotea în evidență semnele de pe gambe, vânătăile de pe șolduri, de pe brațe și de pe spate, asemănătoare cu petele lui Rorschach*, povestind despre o viața interioară dincolo de suprafață. Fața îi era umflată, iar buzele îi erau brăzdate de o tăietură verticală adâncă.

Era normal ca animalele să se agite. Mai ciudat a fost că agitația nu a durat mult. Aspida s-a năpustit asupra prăzii. Greierii au început din nou să țârâie. Fata deja nu le mai atrăgea atenția. Mergea înainte pe câmp sub razele lunii. Avea privirea absentă, dar totuși atentă la pinion, care o făcea să urmeze un parcurs egal și opus față de molii: un pas în urma celuilalt, rănindu-se când picioarele îi călcau pe vreascuri sau pietre ascuțite. Și tot așa timp de câteva minute. Buruienile au devenit o întindere plină de praf. După nici o sută de metri, drumul se îngustase. Un strat negru, mult mai compact. Dacă ar fi putut să comunice normal cu centrii săi nervoși, fata ar fi anunțat întărirea pulpelor pe măsură ce înfrunta urcarea, vântul aprig și șfichiuitor pe piele. A trecut de acel nivel și n-a simțit nici măcar puterea metalică rece a celor 500 W care i-a descoperit din nou șoldurile.

_______________________
[1] Hermann Rorscach – psihanalist elvețian care a inventat testul psihologic cu pete de cerneală, care îi poartă numele.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: