Guma care șterge amintirile

Autor: Damy
Traducător: Lupoaica de stepă
Sursa

***

– Bună ziua, doamnă!
– Bună ziua, domnule, cu ce vă pot ajuta?
– Aș dori o gumă care să șteargă amintirile.
– Da, în fundul magazinului, pe stânga, în spatele ghidurilor de călătorie.
Nu-mi place stânga, îmi trezește amintiri urâte și presimțiri rele. Dreapta îmi amintește de palmele tatei.
În fundul magazinului… pe stânga… raionul ghidurilor de călătorie. Titluri exotice: Ultimii mayași din CancunTaiwanul de pe fregateRahaturile de QumO excursie la TripoliSiestă la TriesteBamako[1] străbătut pe cămileO mie și una de nopți la hotelul Mamounia din Marrakech, pe care-l răsfoiesc… Ah! În sfârșit ceva cunoscut: Karakoram, Lhassa și mănăstirea din Tashilhunpo, unde este închisă Madeleine… Ghidul călătorului din Podișul Larzac… Repede, guma!

La raionul cu gume, cutii cu nume care mai de care mai ciudate, flacoane de toate culorile, creioane cu gumă, cărți: A iubi înseamnă a uita, de Jacques Salomé… reviste: Psychologies, Memoria olfactivă: cum să vindeci în 10 lecții, de Servan Schreiber, semne de carte, insigne Perlimpinpin[2], statuete cu Fecioara Maria sub zăpadă în colivii transparente În memoria orașului Lourdes[3].
O chem pe vânzătoare să mă ajute:
– A, nu, zice ea, eu mă ocup de raionul dosarelor cartonate și al cuierelor. Îl chem pe
șeful de raion.
– Cuiere? Se pot agăța amintiri în el?
– Depinde de lungime. Ce dimensiuni au?
N-am nici cea mai vagă idee. Sper să aibă unul foarte mare.
– Mergeți în cabină. O să măsor.
Are cu un număr mai mic decât îmi trebuie mie.
– N-are nimic, zice, merge. Luați-l pe acesta și o gumă ca să mai ștergeți câteva amintiri. O să vă placă, o să vedeți.
E frumos, din lemn de mangrovă roșie. Îmi amintește de fotografiile cu Bougainvillea[4] de la Marrakech din grădinile hotelului Mamounia, aproape de iazurile cu broaște.

– Pot să vă ajut? Mă întreabă șeful raionului de gume.
Îi spun ce problemă am și îi arăt lista de amintiri și cuierul. Îmi dau seama că e un incompetent după cum se scarpină pe cap.
– Este prima dumneavoastră prescripție medicală? mă întreabă el.
Bineînțeles că este prima mea prescripție medicală. Până acum am avut amintiri minunate și m-am simțit excelent. Le-am prezentat pe cele mai bune la toate campionatele, iar amintirile mele m-au făcut celebră: un premiu la Poezia din Calvados decernat de jurnalul cotidian Paris-Lombardia, premiul Feticha în fața lui Lilie Nothombre, o pagină in Cancan-ul Vaticanului, o serie de interviuri fictive în Știința și viața viitorului III și o ediție completă la Leflambard. Iar apoi succesul mi s-a urcat la cap și mi-a crescut orgoliul. Amintirile m-au îmbolnăvit. Mi-e teamă de mitomania acută care te face să delirezi.
– Lăsați că mă ocup eu! îi zic șefului.
Iau cutia cu numele cel mai complicat, apoi un flacon roșu, de culoarea rușinii, un flacon verde, culoarea speranței și care-mi amintește de broaștele din balta cu rațe a copilăriei mele, un CD New Age și un creion mecanic. Las deoparte gadgetul cu Fecioara Maria care nu-mi va purta pică pentru faptul că nu am avut niciun motiv să-mi amintesc de ea: nu cunosc orașul Lourdes. Și, apoi, mi se pare penibil să ții oamenii în frig sub pretextul unui miracol de neuitat.
Îmi plătesc cumpărăturile cu cardul de fidelitate, fiind convins că voi reveni într-atât de curând, încât amintirile mă zoresc.
Îmi etalez marfa pe chicinetă și-mi pun papucii.
Manual de utilizare: „Sortați-vă amintirile și mergeți la Mod de întrebuințare. Respectați cu atenție dozajul coloanei adecvate. Să-mi sortez amintirile? Glumești?! În ce fel să le sortez? Descrescător? În ordine alfabetică? Canonică? După valoare? Acest manual de utilizare îmi amintește prea mult de fișele de montaj ale mobilelor în Kit, niciodată nu am reușit să traduc schemele în gesturi corespunzătoare. De asemenea, de îndată ce citesc lista cu efecte secundare ale administrării medicamentelor, închid caseta. Să te vindeci de amintiri, da, să riști o amnezie totală, nu! În ceea ce privește coloana căpitanului, am depășit vârsta bachibouzouk-ului[5].
Flaconul roșu: „A se vedea flaconul verde”.
Flaconul verde: „Indicat pentru a-l uita pe cel roșu. Rezervat îndeosebi amintirilor daltoniene, dar corespunde și celor ce văd viața în alb și negru, Pentru a vedea viața în roz, a se consulta caseta-mamă, coloana corespunzătoare, dacă este cazul”. La dracu’.
Ma hotărăsc să pun CD-ul în stereo-ul meu Hi-fi: „Nu spune niciodată… niciodată … niciodată… niciodată… niciodată[6]”. Nu o să uit niciodată. Iau creionul mecanic: „Ștergând ceea ce scrieți, nu vi-l veți mai aminti niciodată”. Este simplu. Aș fi putut face economii. Îmi fac o cafea bună.

„Când m-am făcut mare”… (meditez, cu vârful creionului în gură). Șterg „mare” și scriu „mic”. „Când m-am făcut mic, îl respectam pe tata”… (mă gândesc…) șterg „îl respectam pe tata” și scriu „o iubeam pe fata brunetă pe banca de la școală”… (meditez…) șterg „de la școală” și scriu „grădinii publice, pe marginea iazului cu broaște”.
„-am obținut CAP[7]-ul de mecanic, ca să-l fac mândru pe tata”. Șterg „am obținut” pentru că este o minciună și mi-e rușine. Scriu „Aș fi obținut”. „Am mers să muncesc la fabrica de închizători Éclair de Petit-Queville, la periferia industrial din Rouen”… (mă gândesc)…E trist, s-a închis. Totuși, Rouen a rămas un oraș frumos, cunoscut mai ales pentru strada Gros-Horloge… așadar: „Am devenit maestru ceasornicar pe strada Grosses Cloches”. „Apoi m-am însurat cu nevastă-mea”… șterg și scriu pe rândul de sus „lungit cu fata brunetă”.

„Am avut copii și am divorțat”… nu, mai degrabă: „Și-o voi iubi mereu, iar copiii nu se vor mări niciodată”. „Am fost licențiat fără indemnizație de șomaj”… hm, iată: „… licențiat în Știintele Mediului și ale Grădinilor Publice”. „Am militat pentru UJCML (Uniunea Tineretului Comunist Marxist-Leninist)”. Da, buuun, o greșeală a tinereții. În același timp, nu mi-e rușine. Fratele meu se dăduse cu maoiștii și nu-l iubeam. Nu, e prea complicat să-mi explic treaba asta… o criză de urticarie sau o erupție de acnee. O să șterg, poate, după aceea, la sfârșit, căci, după toate astea, totul pleacă de acolo.
Până atunci, aștept: „În mai ’68 am mers la plajă cu fata brunetă și cu copiii”. Apoi: „Am plecat singur să trăiesc în comunitate în Podișul Larzac”. E adevărat. Dacă gagicile eliberate, dar geloase, nu și-ar fi băgat nasul, aș fi fost încă acolo! Este o amintire frumoasă. În fine. „A durat 3 luni, după care m-a angajat garagistul din Millau la atelierul „lanțuri de bicicletă”. Tata, care mă renegase de mult timp, a reluat legătura cu mine”. E adevărat, nimic de spus sau de reproșat. Și șeful de atelier mă avea la inimă. Datorita faptului că tata a intervenit, am fost promovat Maestru Venerabil în ghereta mecanicilor din Grand Orient d’Elbeuf, mi-a pus chiar și pile, însă nu s-a rezolvat și problema arborelui cu came. Mă rog. Așadar: „Am început să pun bani deoparte și una dintre femeile lui Lanzo del Basta s-a lipit de mine, apoi, câteva luni mai târziu, din caniota[8] mea și-a plătit călătoria la Katmandou.” E adevărat. Era bună rău, mirosea a caprifoi (ia te uită! Servan-Schreiber? Foaie de capră…), iar în pat ne înțelegeam de minune. „Nu spune niciodată… niciodată… niciodată… niciodată… niciodată”. În fine. Acum îi inițiază definitiv pe cei din Tashilhunpo. Mă gândesc la ea, mă obsedează, regret.
„Jandarmeria din Millau a venit să mă caute, că să mă conducă în baraca din Mulhouse și, astfel, să mă împiedice să particip la lupta armată (din bunăvoință) împotriva taberei militare”. De fapt, uitasem să răspund chemării sub steag ca să-mi efectuez serviciul național, în timp ce colegii mei planificaseră să fie „contestatari de conștiință”, ca și când am fi mers în vacanță. L-am chemat pe tata să mă ajute, fost membru al Rezistenței, dar n-a putut face nimic. Armata Republicii nu uitase trecerea sa prin Partidul Țărănesc Muncitoresc Francez, partid colaboraționist condus de colegul său comunist, Marcel. Ofițerii de Informații au considerat, de asemenea, că eu nu voi fi niciodată decât unul care aspiră la… ascunzișuri.
Îmi beau cafeaua rece. Îmi dau seama că tocmai sunt pe cale să ratez prima repriză a jocului de fotbal de la televizor.
Bun, pun tot capitolul ăsta din viața mea între paranteze și scriu: „Cum am făcut economii în garajul lui Millau, o să plec în vacanță în Maroc cu fata brunetă. Pe copii îi lăsăm cu bunicul”.
„După serviciul militar, mi-am găsit copiii în mizerie. M-au considerat drept un tată nevrednic, în timp ce eu îmi servisem cu vitejie patria. În absența mea, mama îi părăsise și plecase cu primul venit. Fuseseră lăsați într-un centru de plasament. Nu sunt deloc mândru de acest episod. Așadar: „O să cumpăr un Riyad la Marrakech, o să am menajeră și un grădinar și o să aduc copii”.
„Pentru a putea adopta copii, mi-am găsit de muncă pe șantierele navale din Grand-Quevilly”. Mereu mi-au plăcut vapoarele. „Apoi m-am recăsătorit cu Yvonne”. Yvonne! Șterg asta. Dacă aș putea-o șterge-o și pe Yvonne în acelasi timp, ar fi extraordinar! Scriu: „Fatima ne face un couscous nemaipomenit. Tarik are grijă de vie, de livada de portocale, de Bougainvillea din apropierea iazurilor cu broaște. Soarta!”
Bun, recitesc și șterg ultimele fraze lungi, extravagante, confuze, greoaie și inutile pentru echilibrul meu fizic de-acum, ținând cont de concordanța timpurilor: „Când voi fi mic, voi iubi o fată brunetă, lungit pe banca grădinii publice, pe marginea iazului cu broaște. O să mă însor cu ea. O să avem mulți copii și o să mergem să trăim într-un Riyad[9] la Marrakech”.
„După războiul din mai ’68, pe care l-am trăit sub pavaje și la plajă, m-am luptat în Podișul Larzac, unde am cunoscut-o pe Madeleine, o hipioată sexuală, al cărei parfum încă mă bântuie. Cu banii mei, ar fi putut cumpăra un Riyad la Marrakech. Aș fi însoțit-o. Să fim serioși!”
„O să obțin într-o bună zi CAP-ul, ca să-l fac mândru pe tata”.
Povestea se oprește aici. Se ține pe picioare, are sens. O voi prezenta la premiul Goncourt de Grand-Couronne. Eliberat de trecutul meu descusut, stângaci, de paternitatea mea deplorabilă, dar și de lipsa de recunoștință paternală, îmi pun costumul fasonat în cuierul din lemn de mangrovă și mă pregătesc să urmăresc a doua repriză a meciului de fotbal, cu conștiința curată.
– La masă, leneșule!
Yvonne e de neuitat.
Mâine o să folosesc din nou cardul de fidelitate ca să cumpăr creioane de desenat viitorul a cărui perspectivă am început deja s-o trasez. Adio, Yvonne!
„În seara asta o aștept pe Madeleine”

__________________________
[1]               Capitala și cel mai mare oraș al statului Mali.

[2]               Fabricant Canadian de îmbrăcăminte pentru copii.

[3]               Cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, fiind situat în sud-vestul Franței în departamentul Hautes-Pyrénées.
[4]               Plantă subtropicală cățărătoare.
[5]               Faimoasa insultă la adresa căpitanului Haddock, complice al celebrului reporter Tintin. Cuvânt compus, de origine turcă. Se traduce prin „capete sparte”, cu sensul de zăpăcit, hăbăuc.
[6]               Cântec de Guy Mardel (1965).
[7]               Certificat de aptitudine profesională.
[8]               Sumă de bani din partea de câștig oferită de jucătorii de cărți pentru acoperirea anumitor cheltuieli; farfurioară în care se strânge suma.
[9]               Capitala și cel mai mare oraș din Arabia Saudită.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: