Mersul pe bicicletă – Hans Andreus

Hans Andreus (21 feb. 1926 – Amsterdam – 9 iun. 1977, Putten) a fost pseudonimul scriitorului danez Johan Wilhelm van der Zant.
Opera de debut a lui Andreus, este volumul de versuri Muziek voor Kijkdieren, apărut în 1951. Scrierile sale sunt văzute ca parte integrantă a mișcării literare denumite De Vijftigers, o grupare de tineri poeți ale cărei baze au fost puse în anii ’40 și legată de mișcarea COBRA.

Autor: Hans Andreus
Sursa: Fragment din cartea De omgevallen boekenkast Bloemlezing NT2 (adică un buchet de povești) strânse de Linda Verstraten, Editura Boom, Amsterdam 2004
Traducător: Alice Teodora

***

O ușoară deviere a spiritului meu mă aduce în situația de a face excursii de kilometri întregi pe bicicletă. „Kilometri întregi” este o noțiune flexibilă, pentru mine însemnând mulți kilometri: o sută, două sute, poate.
Acum câteva zile am făcut iar o astfel de călătorie: Amsterdam–Zwolle și înapoi. Târziu în miezul zilei, pe drumul de întoarcere, mergeam pe o șosea alunecoasă, asfaltată, în apropiere de Amersfoort. Drumul era pustiu, dar, din întâmplare, uitându-mă în urmă, am văzut un punct – un biciclist. „Nu mă ajunge din urmă” mi-am zis; Pedalam repede, când, în cele din urmă, ajung la o viteză constantă. Dar, când m-am uitat în urmă pentru a doua oară, biciclistul era la o sută de metri de mine. „Normal, că e un profesionist” credeam eu, „Nimeni nu poate contrazice asta”. Mă uitam iar înainte, pedalând doar cu ce vedeam în fața ochilor. Până când, după câteva secunde, aud în urma mea o voce răgușită.

„A trebuit să ajung să merg alături de tine. Minunat.”
„Asta e bine” zic eu fără să-l privesc.

Biciclistul a venit lângă mine într-adevăr. „Superbă vreme, nu?” zise el. Am privit în sus și am lăsat ghidonul biciletei să-mi alunece din mâini, astfel încât am început să mă dezechilibrez. Biciclistul de lângă mine era un omuleț bătrân cu fața îmbujorată și acoperită de riduri și cu o mică barbă sură.

„N-ar trebui să te dezechilibrezi.” Spune omulețul. „Aș putea să cred că ești un începător.”
„Nu, bineînțeles că nu” spun eu. Îmi dirijez biclicleta spre dreapta și privesc dinspre direcția aceea înspre omuleț.
„Super. Ce excursie, nu?!” spuse el.
„Am pedalat azi de la Amsterdam până în Zwolle.” Îi spun eu. „Iar acum merg înapoi din Zwolle în Amsterdam.”
„Ia te uită! Nu-i rău.” Zise el.
„Dar dumneavoastră?” întreb.
„Nu prea am avut chef astăzi. Am mers cu bicicleta până în Leeuwarden, iar acum merg înapoi spre Amsterdam”
„Amsterdam–Leeuwarden, dus-întors?”
„Da”, zise el, „iar în după-amiaza asta merg chiar spre Alkmaar.”
„Și înapoi?”
„Și înapoi!”
Începusem să râd.
„Ce e de râs în asta?” întrebă el.
„Râd și eu așa…”
„Ei, atunci e bine” spuse omulețul.

Pedalam înainte, unul lângă celălalt, în tăcere. Trebuie să recunosc, am avut dificultăți în a-l ține aproape pe omul acesta. Mă uitam pe furiș la mușchii gambei sale, dar avea o pereche de pantaloni dungați.

„Merg cu bicicleta încă de la 5 ani” spuse el „e un sport frumos.”
„Existau atunci biciclete?” întreb eu
„Da” spuse, „dar din cele întregi nu aveam, așa că mi-am făcut una singur”
„Ahaa”
„La 13 ani am participat la un campionat mondial; dar atunci am fost descalificat pentru că eram prea mic. S-au gândit că am 18 ani. Dar mai târziu nu am mai riscat. Sportul trebuie să rămână sport, gândeam eu.”
„Într-adevăr.”
„Pe tot parcursul vieții am mers cu bicicleta doar de plăcere” spuse el „și asta continui să fac. La 14 ani ajunsesem la punctul culminant, când am făcut o excursie pe bicicletă prin America, iar mai târziu, încă una prin Asia Centrală. A fost frumos.”
„Așa ar trebui să fie” spun eu
„La 500 de kilometri într-o zi, ușurel, uitându-mă în jur și bucurându-mă de peisaj” spuse. „Dacă îți povestesc pe de-a-ntregul ce am văzut, doamne, doamne, acela a fost într-adevăr un moment frumos.”
„Trebuie că a fost cu siguranță valoarea efortului depus.”
„Da, sau… După 15 ani, spuse el, de la 15 ani am început să regresez. Încă puține excursii cu bicicleta prin Balcani, dar acelea au fost și ultimele. Iar acum chiar nu mai pot.”
„Nu??” îl întreb
„Nu” spuse, „vârsta începe să-și spună cuvântul. Amsterdam–Leeuwarden și înapoi, asta e încă bine, apoi mai pot face una spre Alkmaar, dar, de exemplu, o săptămână întreagă, în fiecare zi, o tură prin Țările de Jos, nu, asta nu mai merge”
„Chiar nu??” îl întreb
Omulețul a scuturat din cap: „nu” zise „nu, a trecut”.

Atunci a oftat și a apucat coarnele bicicletei puternic, dar asta a durat; mă refer la conversația în timpul căreia a mers cu mâinile libere. „Trebuie să merg din nou” spuse el „sper că te voi mai întâlni.”
„Și eu sper asta” îi spun eu.
Omul a smucit scurt coarnele bicicletei și s-a întins imediat la 10 m înainte. „O zi bună!” și îmi făcu semn cu mâna.
Am făcut o încercare disperată de a-l reține pe omuleț, dar după câteva minute am văzut iar o umbră. A fost dificil să-mi păstrez drumul spre Amsterdam. Pentru un moment m-am gândit să abandonez mersul pe bicicletă. Dar nu pot face asta. Iar Amsterdam–Zwolle și înapoi nu e totuși o distanță mică.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: