5 poems of Anne Sexton

Anne Sexton nu este un nume necunoscut printre rândurile poetelor sinucigașe, alături de Plath.
Așadar, drept un mic omagiu unor prea puține traduceri ale poeziei sale în română, Andreea Cornilă își aduce mica jertfă.
Lectură plăcută.

Traducător: Andreea Cornilă
Surse: 1, 2, 3, 4, 5

***

Arta neagră

O femeie care scrie simte prea multe,
acele transe și semne rele!
Ca și cum cicluri și copii și insule
n-ar fi fost de ajuns; ca și cum bocitoare și bârfe
și legume n-ar fi fost niciodată de ajuns.
Ea crede că poate avertiza stelele.
O scriitoare e în esență o spioană.
Dragă, eu sunt acea fată.

Un bărbat care scrie știe prea multe,
asemenea vrăji și fetișuri!
Ca și cum erecții și congrese și produse
n-ar fi fost de ajuns; ca și cum mașinării și galioane*
și războaie n-ar fi fost niciodată de ajuns.
Din mobilă folosită el face un copac.
Un scriitor e în esență un escroc.
Dragă, tu ești acel bărbat.

Niciodată iubindu-ne pe noi înșine,
detestându-ne chiar pantofii și pălăriile
ne iubim unul pe celălalt, prețios, prețioasă.
Mâinile noastre sunt albăstrui și blânde,
Ochii noștri sunt plini de mărturisiri teribile.
Dar când ne căsătorim,
copiii pleacă dezgustați.
Rămâne prea multă mâncare și nimeni
să mănânce toată abundența stranie.

_____________________
*
galion = ambarcațiune de luptă utilizată în secolele XV-XVII

Pentru Eleanor Boylan vorbind cu Dumnezeu

Dumnezeu are o voce maro,
la fel de blândă și plină ca berea.
Eleanor, care este mai frumoasă decât mama mea,
stă în bucătăria sa vorbind
și eu îmi inhalez țigările ca pe otravă.
Ea stă în rochia sa de vară de culoarea lămâii
făcând mișcări spre Dumnezeu cu mâinile ei ude,
strălucind de la spălatul farfuriilor de ouă.
Ea îi spune! Ea îi spune ca un bețiv
care nu trebuie să vadă ca să vorbească.
E neobișnuit dar prietenos.
Dumnezeu e la fel de aproape ca tavanul.

Chiar dacă nimeni nu va ști vreodată,
eu nu cred că el are o față.
El avea o față când aveam șase ani și jumătate.
Acum el e mare, acoperind cerul
ca o meduză mare care se odihnește.
Când aveam opt ani credeam că oamenii morți
stăteau acolo sus ca niște dirijabile.
Acum scaunul meu e la fel de tare ca o sperietoare de ciori
și afară muștele de vară cântă ca un cor.
Eleanor, înainte să plece spune-i…
Oh, Eleanor, Eleanor,
spune-i înainte ca moartea să te folosească.

Introvertit

Vino, prietene,
am o poveste veche să-ți spun –

Ascultă.
Stai jos lângă mine și ascultă.
Fața mea e roșie de necaz
și sânii mei sunt făcuți din paie.
Stau pe scaunul cu spătarul în trepte
într-un colț al scenei lustruite.
Am iertat toți actorii bătrâni pentru că au murit.
Unul nou vine cu aceleași replici,
precum mari excrescențe albe în gura sa.
Dansatorii vin dinspre aripi,
împerecheați perfect.

Mă uit în sus. Tavanul e perlat.
Coapsele mele apasă, înnodând în ele comoara lor.
Pe scenă mireasa în satin cade la podea.
Lângă ea eroul înalt într-un halat roșu de lână
agită focul cu bastonul său de fildeș.
Cvartetul de coarde cântă pentru sine,
încet, încet, mâneci și papioane ceruite.
Picioarele dansatorilor sar și prind.
Eu am picioare scurte și rigide,
spatele meu e la fel de drept ca o carte
și cum am venit în locul ăsta –
micii trandafiri febrili,
insulele de măslini și ridichi
distracțiile extaziante ale salonului-
nu voi ști niciodată.

Portret al unei femei bătrâne pe peretele tavernei colegiului

Oh jos la tavernă
copiii cântă
în jurul mesei lor rotunde
și în jurul meu încă.
Ai auzit ce a spus?

Am spus doar
cum acolo e o urnă de cositor
agățată de peretele tavernei,
veche cât vechiul poate
fi și acolo încă să fie.
Am spus, poeții sunt acolo
îi aud cântând și mințind
în jurul mesei lor rotunde
și în jurul meu încă.
De cealaltă parte a camerei e o ghirlandă
făcută din părul unui cadavru,
înrămată în sticlă pe perete,
veche cât vechiul poate
fi și încă să fie ținut minte.
Ai auzit ce a spus?

Am spus doar
cum vreau să fiu acolo și mi-
aș cânta cântecele cu mincinoșii
și minciunile cu toți cântăreții.
Și aș face-o, și aș face-o dar
părul meu e în ghirlanda de păr,
cupa mea agățată de peretele tavernei,
fața mea prăfuită sub care ei cântă.
Poeții stau în bucătăria mea.
De ce mint acești poeți?
De ce copiii au copii și
Ai auzit ce a spus?

Doar am spus
cum aș vrea să fiu acolo,
Oh, jos la tavernă
unde profeții cântă
în jurul mesei lor rotunde
până înțepenesc.

Bătrână

Mi-e frică de ace.
M-am săturat de cearceafuri de cauciuc și tuburi.
M-am săturat de fețe pe care nu le știu
iar acum cred că moartea începe.
Moartea începe ca un vis,
plin de obiecte și râsul surorii mele.
Suntem tinere și mergem
și culegem afine sălbatice
tot drumul spre Damariscotta.
Oh, Susan, a scâncit ea.
ți-ai pătat noul brâu.
Gust dulce –
gura mea atât de plină
și albastrul dulce curgând afară
tot drumul spre Damariscotta.
Ce faci? Lasă-mă-n pace!
Nu poți vedea că visez?
Într-un vis nu ai niciodată optzeci de ani.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: