Ron Silliman – Dezînvățând să scrii

Ron Silliman a scris un articol (Unlearning to Write), publicat, inițial, în  Poets on Teaching: A Sourcebook, edited by Joshua Marie Wilkinson, by permission of the University of Iowa Press. Copyright © 2010 by Ron Silliman, acest articol – deși nu este nici literatură, nici eseu de(spre) traductologie – este necesar în legătură cu ce înseamnă să scrii, mai ales într-o perioadă în care poeticile și/sau how to write/ how to creatively write tind să devină din ce în ce mai populare; Florin Buzdugan – eu – nu consideră necesarmente necesare cursurile de creative writing fără a avea la bază și un set de concepte teoretice (literare) bine pus la punct – pentru a putea înțelege mai bine mecanismul care pune totul în mișcare (de la idee la text și retur).
Ron Silliman a mai apărut, tradus, pe blog. Și va mai fi.
Până atunci, lectură plăcută.

Traducător: Florin Buzdugan
Sursa 

***

Există, cred, două dinamici foarte diferite implicate în facerea poetului. Una, să înveți că știi deja tot ce trebuie să știi despre scriere dinainte de a începe efectiv. Cealaltă, o lectură extensivă a literaturii pentru a înțelege ce trebuie făcut, de ce și care pot fi implicațiile sale.

Prima parte pare ușoară, dar, de fapt, este partea cea mai dificilă dintre cele două sarcini. Mulți scriitori aflați la început niciodată nu rezolvă problema, deloc, ceea ce înseamnă că, în cele din urmă, vor eșua. Dificultatea este ceea ce se petrece în instanța dintre momentul de dinainte de a începe și momentul în care deja ai început, în care este inserată fiecare noțiune vagă intuită despre ce înseamnă scrisul, cum se face, cine o face și fiecare fantezie conceptibilă despre a fi poet sau romancier. Înainte să începi, pagina albă sau ecranul alb sunt în fața ta, complet libere de orice marcaje irevocabile, literalmente teren virgin. Odată ce începi totuși, instantaneu te descoperi pe tine împovărat de mii de fantome și de credințe legate de ceea ce înseamnă scrisul. E ca a încerca să înoți cu o turmă de elefanți cărată în spate. Șansele să te îneci sunt imense.

Mare parte a procesului concret de învățare a scrisului este legat de examinarea acestor credințe, una pe rând, aproape ca și când le-ai defolia. Ai fi surprins de cât de multe lucruri faci, fără să le conștientizezi, ca poet, care sunt, în fapt, decizii luate pe baza predicațiilor acelor credințe.

Așadar, unul dintre acele lucruri pe care mereu îl fac într-o sală de curs este să parcurg un set de exerciții al căror scop este să îi facă pe oameni conștienți de deciziile pe care le iau. E ceva ce am luat de la trei dintre învățătorii mei, Wright Morris, Jack Gilbert &, în special, William Everson (Fratele Antonius, în perioada în care i-am fost student). Urmându-l pe Everson, îi anunț pe studenți de la început că ceea ce vor scrie în acest curs nu va fi simțit drept munca lor. Va părea oarecum inconfortabil și străin. Dacă nu, înseamnă că ceva nu fac bine. Disconfortul lor este un index care să indice cât de bine își fac temele pentru acasă.

Încep cu partea concretă, fizică, a scrisului. Cum o fac? Pe un calculator? Într-o caiet de notițe? Pe un carnețel de însemnări? Orice ar fi. Îi rog să schimbe asta: dacă ei, de obicei, lucrează pe un calculator, să încerce să lucreze scriind de mână; dacă, invers, scriu de mână, să încerce să scrie pe un PC. Robert Creeley, într-un interviu, recomandă, la un moment dat, asta drept un mecanism pentru a ieși din writer’s block, iar eu pot înțelege cum acest exercițiu poate fi util în acea situație. Îmi amintesc că odată, când eram student la San Francisco State, în mod inadvertent mi-am scăpat mașina de scris și deodată m-am trezit cu vreo câteva sute de bucăți ale mașinii de scris în apartament. Cum nu prea aveam bani, mi-a trebuit aproape un semestru întreg să-mi pot permite o nouă mașină de scris. Astfel că eram forțat să-mi schimb metoda de bază de a crea primele ciorne, pe care mi le băteam la mașina de scris încă din clasa a zecea. Am trecut la carnețele de însemnări, un proces care, de asemenea, mi-a oferit mai multă libertate în ceea ce privea locul și momentul în care să pot scrie. Din moment ce locuiam în Berkeley în acea perioadă, ca să ajung la școală trebuia să parcurg un lung drum cu autobuzul F (dinainte de BART), urmat de un alt lung drum cu Muni ca să ies din Sunset District. Pentru prima oară, începusem să scriu în mijloacele de transport în comun, inspirat parțial de faptul că trei dintre poeții mei preferați, Robert Duncan, Phil Whalen și Paul Blackburn, scriseseră, cu toții, despre cum ei înșiși scriau așa. Era un proces fascinant și m-a ajutat să progresez cu munca mea foarte repede, deși observasem că, odată ce îmi băteam la mașină manuscrisele, aproape toate se potriveau perfect pe o singură pagină, deseori umplând-o complet și pe verticală, și pe orizontală.

Mai târziu, când eram la Berkeley și mă gândeam să mă apuc de proză, mă obișnuisem să-mi cumpăr unul dintre acele caiete de schițe de mărimea unei cărți de tip paperback și să stau pe acoperișul apartamentului din Highland Place, obișnuind să privesc Soarele apunând în San Francisco, scriind și rescriind constant ceea ce sperasem că, într-o zi, va deveni paragraful perfect. Deși lucrasem la acest proiect cu mulți ani înainte să încep Ketjak, este o propoziție (incompletă) în acea lucrare luată direct din acest proiect.

În funcție de durata cursului, examinăm o serie de variabile. Scrii dimineața sau noaptea? Trebuie să fie liniște? Îți place să asculți muzică în timp ce scrii? Ce tipuri? Ai nevoie de completă singurătate? Dacă folosești hârtie, ce fel de mărime, culoare etc.? Scrii sub influența unei băuturi, indiferent că e cafea, ceai sau ceva mai tare? Cineva poate schimba una sau mai multe sau chiar toate aceste variabile și merită să te uiți la impactul fiecăreia în parte.

Făcându-i conștienți pe studenți de acești termeni și condiții ale scrisului lor reprezintă un pas înainte pe calea facerii lor responsabili pentru fiecare element pe pagină, ecran sau pe calea radio. Pui literă mare pe marginea stângă. Dacă da, știi de ce faci așa? Dacă nu știi, de ce o faci? Un scriitor trebuie să stăpânească tot ceea ce el/ ea face.

A doua sarcină, lectura extensivă, durează mult mai mult. Sunt oameni – Bruce Andrews a fost unul, la fel și Rae Armantrout – care scriu foarte matur foarte devreme, dar, în ambele cazuri, vei observa că aceștia sunt și cititori vorace. Aici cred că intră în joc novitatea celor zece mii de ore de muncă ale lui Malcolm Gladwell, fie că e vorba de scris sau nu. Trebuie să înțelegi raza de acțiune a poeziei din care cauți să faci parte – un proces care devine tot mai greu de la an la an pe măsură ce numărul poeților contemporani care publică e în creștere – și trebuie să poți să datezi acest peisaj cel puțin până la două sute de ani înapoi în istorie. Aș merge mult mai departe de asta, eu, personal – aș argumenta că trebuie să știi suficient de multă Engleză Veche ca să-l poți citi pe Chaucer în original și, prin urmare, chiar să poți să prinzi (un termen voit vag) propriul loc în cadrul acestei constelații. Dacă nu poți, nu ai citit suficient, nu ai scris suficient, nu ai gândit suficient.

Ca să faci asta, lecturile tale trebuie să ia o formă, ceea ce vrea să însemne că dacă nu poți articula care e locul unui poet în univers, munca lor fie nu este suficient de distinctă, fie nu ai citit suficient de mult ca să-i poți încadra. Invers, trebuie să fii în stare să provoci afirmații care te pot duce pe arătură. Oricine – oricine! – argumentează că ori Dickinson, ori Whitman te duc la Școala Liniștii (deși nu o vor numi așa) este un hoț. Deși merită notat că Dickinson și Whitman te vor duce în părți diferite ale spectrului post-avant. Așa că citește New American Poets ca pe un proiect. Și pe obiectiviști. Și pe imagiști. Și pe romantici. Chiar și pe Noii Formaliști. Dacă un scriitor cade în afara oricărui cluster, ca mulți alții în ultimele două decade, dă-ți seama ce-i face atât de mizantropi. Oare este, într-adevăr, așa cum bănuiesc, o reacție naturală (dar defensivă) la ascendența conservatoare care a început cu Reagan? Sunt poezia flarf, cea conceptuală și scrisul hibrid primii pași înspre o literatură a erei post-Bush?

În final, poemele pe care tu sau oricine altcineva le va scrie vor fi poemele de care tu (sau oricine altcineva) ai nevoie. Mereu mă gândesc la asta ca la unghiul mort în totalitatea versului, un loc înspre care fiecare dintre noi este dus & unde niciodată nu ajungem în întregime.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: