Leora Batnitzky – Despre traducere și exil

Deși poate părea atipic, eseul tradus astăzi are de-a face cu o stare de a fi pe care am tot întâlnit-o, fiecare în mod individual și colectiv totodată, în existența noastră: starea de a nu simți că aparținem unui anumit loc într-o anumită perioadă; și, concomitent, diaspora diferitelor culturi răspândite prin toată lumea (evident, principala temă este cea a diasporei evreiești).
Acest eseu discută atât problematica exilului, cât și cea a traducerii textului fundamental al evreilor (Tanakh-ul sau Biblia evreiască) pornind de la demersurile a doi autori evrei, Martin Buber și Franz Rosenzweig, ambii influenți gânditori și filosofi de origine germană.
Primul a teoretizat despre filosofia dialogului, în speță relația eu-tu și eu-acela (I-Thou, I-It), ducând la o formă de filosofie existențială. Evreu practicant (observant Jew), acesta a rupt relația cu tradiția, reorientându-se către studiul secularismului (sau secular) în filosofie.
Cel de-al doilea, venind pe aceeași filieră religioasă (observant Jew), tentat să se convertească la creștinism, a avut o trăire mistică ce l-a determinat să nu se mai convertească la creștinism; teza sa cea mai importantă rezidă în lucrarea despre relația Dumnezeu-om-lume (The Star of Redemption, publicată în 1921) prin legătura pe care aceste trei entități o au prin creație, revelație și redempțiune.
Cel de-al treilea autor, Leora Batnitzky, este profesor la Princeton, temele sale de interes academic incluzând filosofia religiei, hermeneutică, gândirea iudaică modernă ș.a., unul dintre gânditorii de care este interesată fiind însuși Franz Rosenzweig (Idolatry and Representation: The Philosophy of Franz Rosenzweig Reconsidered [Princeton, 2000]).
Pe această cale, vă urăm lectură plăcută.

Traducător: Florin Buzdugan
Sursa

            Traducerea lui Martin Buber și Franz Rosenzweig a Bibliei evreiești s-a distanțat de eforturile german-iudaice anterioare in încercarea lor de a forța limba germană să exprime conceptele și conotațiile conținute în sunetele din originalul evreiesc.[1] Folosindu-se atât de resurse filosofice germane, cât și de resurse tradiționale evreiești, cei doi au insistat asupra faptului că Biblia evreiască este poezie orală și că o traducere trebuie să se conformeze unităților sale de respirare de bază. În ciuda structurilor gramaticale diferite ale ebraicii și germanei, Buber și Rosenzweig au reușit, de asemenea, să reproducă în germană temele de fundal semnalate prin repetiția de cuvinte în ebraică. În cadrul schemei de lucru al binecunoscutului dicton al lui Friedrich Schleiermacher că „Fie traducătorul îl lasă pe autor pace, pe cât de mult posibil, și îl duce pe cititor înspre el; sau îl lasă pe cititor în pace pe cât de mult posibil și îl duce pe autor înspre el”[2], Buber și Rosenzweig în mod clar au ales prima variantă. În, poate, o subliniere a descrierii lui Schleiermacher a traducerii ca lăsându-l pe autor în pace, Buber și Rosenzweig au cerut ca acest caracter insolit al traducerii lor să trezească cititorul german din somnul său pentru a întâlni stranietatea Bibliei și vocea sa comandantă.

            Dar, în ciuda acordului lor asupra principiilor și scopurilor fundamentale ale traducerii lor, Buber și Rosenzweig au avut diferende, din punctul de vedere, cel puțin, al lui Rosenzweig, privitoare la contextul și înțelesul ultime ale traducerii lor. Așa cum i-a spus Rosenzweig lui Buber în anul morții sale, „Chiar dacă citești în germană în Ierusalim și citești despre cartea în cauză, îți va lipsi realul sens motivator al misiunii unui asemenea proiect specific de galut [diaspora]… chiar dacă în cadrul firmei Buber și Rosenzweig investiția ta de capital de lucru urcă până la 80 de procente, iar a mea la doar 20 de procente, scopul și eficiența muncii sunt determinate de scopul și munca la care eu contribui, evreu galut[3]. Lăsând la o parte întrebarea, și implicațiile, referitoare la zionismul lui Buber în legătură cu proiectul de traducere[4], mă axez în acest eseu asupra concepției lui Rosenzweig asupra relației dintre traducere și exil. Departe de a fi un comentariu la adresa lui Buber, citarea de mai sus, sugerez, reflectă devodamentul profund al lui Rosenzweig față de iudaismul diasporei și noțiunea sa conform căreia actul traducerii însuși întruchipează statutul de exil. Pentru a ilustra acest punct de vedere, arăt în cele ce urmează legătura intimă dintre concepțiile lui Rosenzweig despre traducere și exil așa cum sunt ele ramificat în viziunea sa despre zionism, educație continuă, antisemitism și rolul istoric în lume al poporului evreu. 

1. Traducerea ca exil

Înainte de a fi acord să i se alăture lui Buber pentru traducerea Bibliei în 1925, Rosenzweig deja petrecuse timp considerabil traducând poemele poetului medieval Judah Halevi[5]. În comentariul său pe marginea poemelor lui Halevi, Rosenzweig echivalase poezia evreiască cu exilul. Poezia lui Halevi, pentru Rosenzweig, luase forma tensiunii existenței în diaspora, de a nu fi complet acasă în lumea temporală. Așa cum sugerează Rosenzweig, această stare de a-fi-în-exil este ceea ce face poezia evreiască să fie evreiască:

Toată poezia evreiască, în exil, refuză să ignore această stare de-a-fi-în-exil [Im-Exil-Sein]. Ar fi ignorat exilul dacă, precum alte tipuri de poezie, ar fi interiorizat lumea în mod direct. Deoarece lumea care o înconjoară este exil[ul] și așa se presupune să rămână față de ea. Iar momentul în care ar renunța la această atitudine, când s-ar deschide afluxului acestei lumi, această lume ar fi o casă pentru ea, iar diaspora ar înceta să se afle în exil[6].

            Afirmația lui Rosenzweig nu este doar aceea că poezia evreiască este poezia exilului – un fapt istoric prozaic până la constituirea Statului Israel –, ci că ethosul însuși al Bibliei este exilator:

            Această exilare a lumii înconjurătoare [Exilierung der Umwelt] este atinsă prin prezența constantă a lumii scripturale. Prin cuvântul scriptural o altă prezență se propagă în fața prezentului înconjurător și îl degradează pe acesta din urmă la o aparență sau, mai precis, o parabolă. Astfel, nu cuvântul scriptural este extras ca parabolă pentru ilustrări ale vieții actuale, ci exact invers, evenimentele servesc drept ilustrări ale cuvântului scriptural și devin parabolă pentru cuvântul scriptural[7].

            Noțiunea că povara traducerii aparține lumii contemporane, iar nu Bibliei, că, în cuvintele lui Rosenzweig, „evenimentele servesc drept ilustrări ale cuvântului scriptural și devin parabola acestui cuvânt scriptural” nu era doar o metaforă, ci, așa cum Rosenzweig a numit, a dat o formă concretă stării-de-a-fi-în-exil tradiției Bibliei și, într-adevăr, celei evreiești. Actele literale ale traducerii și lecturii unei traduceri a Bibliei trebuie să reorienteze și, într-adevăr, să dezorienteze persoana modernă: „Dacă pe undeva [Biblia] a devenit familiară, o posesie comună, ea trebuie din nou și din nou, ca un sunet străin și insolit, să instige mulțumirea de sine placidă a presupusului său posesor din afară… Biblia este scrisă de dragul cititorului care i-a fost interzis”[8]. A traduce și a citi o traducere trebuie să arunce afară din starea sa de a fi acasă.

            Într-o scrisoare deschisă din 1928 adresată editorului ziarului german zionist Jüdische Rundscahu, Rosenzweig ilustrează această constantă stare a traducerii printr-o anecdotă:

ne (…) aflăm într-o situație confuză, dar foarte evreiască, a chazanului [cantor] care, întrebat fiind în fața prezidiului ce este un shofar, în cele din urmă, după ce îndelung bate apa în piuă [Drumherumgerede[9], o definește ca fiind o trompetă și, fiind certat de către judecătorul indignat pentru că nu a spus așa de la început, răspunde: Deci este o trompetă?[10] 

            Particularitățile vieții evreiești – ceea ce Rosenzweig spune aici prin exemplul shofarului, cornul de berbec care este folosit în zilele de sărbătoare – nu sunt aparente în mod imediat lumii exterioare. La ele se poate ajunge prin actul traducerii. Prin continuarea cu teoria lui Rosenzweig a traducerii, ceea ce este obținut prin traducere doar reîntărește ideea că traducerea nu este originalul. Așa cum scopul unei traduceri bune este să-i amintească cititorului că el nu citește originalul, la fel și încercarea chazanului de a traduce shofarul servește ca emfază înțelegerii lui Rosenzweig a unicității iudaice ireductibile și stranietăți în fața lumii exterioare.

            Pentru a ne întoarce iarăși la imaginea lui Schleiermacher, sarcina traducerii pentru Rosenzweig este să îl miște pe cititor înspre autor. Aserțiunea lui Rosenzweig că semnificația iudaismului este pe cât de mult definită prin reacții externe la iudaism ca prin însăși starea independentă de completitudine de asemenea face loc comun cu concepția sa despre traducere. Departe de a fi irelevant, răspunsul cititorului față de traducere este testul succesului unei traduceri. Aici putem aprecia un argument interesant în anecdota despre chazan a lui Rosenzweig menționată anterior. Relatarea lui Rosenzweig despre chazan se încheie prin întrebarea pe care chazanul o pune prezidiului: „Așadar este o trompetă?” după ce chazanul însuși a oferit această definiție în fața prezidiului. Pentru Rosenzweig, înțelesul este constituit nu de către răspunsul chazanului oferit comisiei, ci prin confirmarea sau negarea comisiei a auto-chestionării chazanului așa cum succesul traducerii este constituit dacă cititorul a fost sau nu mișcat de către traducere. Nu primim răspuns de la prezidiul din anecdota lui Rosenzweig, la fel cum o[rice] traducere întotdeauna își așteaptă cititorul. Așa cum vom observa mai jos, în mod profund, probabil, Rosenzweig sugerează, iudaismul așteaptă în mod constant un răspuns de la lume, deoarece acesta este sensul exilului evreiesc.

[1] Moses Mendelssohn, Leopold Zunz, Samuel Raphael Hirsch, Simon Bernfeld și, contemporan cu Buber și Rosenzweig, Harry Torczyner (Tur-Sinai), toți au încercat, literal și metaforic, să răspundă la întrebarea cum ar trebui ebraica să fie tradusă în germană. Vezi excelenta monografie a lui W. Gunther Plaut, Traduceri german-iudaice ale Bibliei: Teologia Lingvistică ca un fenomen politic (New York: Leo Baeck Institute, 1992), pentru un foarte util sondaj al traducerii german-iudaice a Bibliei.

[2] „Despre diferite metode de a traduce”, trans. André Lefevre, în German Romantic Criticism, ed. A. Leslie Willson (New York: Continuum, 1982), p. 9.

[3] 18 august 1929, Martin Buber Briefwechsel II 191801938 Erste Auflage (Heidelberg: Verlag Lambert Schneider, 1973), p. 322-343. Tradusă în Scrisorile lui Martin Buber, ed. Nahum M. Glatzer și Paul Mendes-Flohr, trans. Richard și Clara Winston și Harry Zohn (New York: Schocken, 1991), p. 368.

[4] Despre acest subiect, vezi comentariile lui Gershom Scholem despre traducerea de către Buber în 1961 și terminarea acesteia în The Mesianic Idea in Judaism (New York: Schocken, 1971), în special pp. 316-318.

[5] Rosenzweig a început lucrul la traducerile din Judah Halevi în 1921, a lucrat, în mare parte, asupra lor în 1922 și le-a publicat cu un epilog, scris în 1923, în 1923, acum publicate în Sprachdenken im Übersetzen 1. Band Hymnen und Gedichte des Jehuda Halevi, volumul 4:1 din Franz Rosenzweig: Der Mensch un sein Werk: Gesammelte Schriften (Boston și Haga: Martinus Nijhoff, 1974-1984), p. 147 (citată, de aici încolo, GS, urmată de numărul volumului). Lucrarea sa despre Judah Halevi a fost inspirată de către iritarea sa de traducerea lui Emil B. Cohen, publicată în 1921. Rosenzweig a scris că traducerea lui Cohen „m-a enervat atât de mult, încât a reieșit versul din aceasta” (citat în Franz Rosenzweig: His Life and Though, ed. Nahum Glatzer [New York: Schocken, 1953], p. 122). La un an și jumătate după ce a tradus grația prin alimente, Rosenzweig a tradus liturghia din noaptea de vineri pusă în legătură cu eforturile sale în timpul educației continue de la Lehrhaus.  Vezi Franz Rosenzweig, „Häusliche Feier; Lern Kaddisch”, în Gabe, Herrn Rabbiner Dr. Nobel zum 50. Geburtstag dargebracht (Frankfurt am Main, 1921). Vezi, de asemenea, traducerea nepublicată a lui Rosenzweig a rugăciunii Kol Nidre, pe care a inclus-o într-o scrisoare adresată lui Martin Buber (GS 3:2, pp. 832-833).

[6] GS 4:1, p. 10

[7] Ibid.

[8] GS 3, p. 758, trans. Lawrence Rosenwald și Everett Fox în Scripture and Translation (Bloomington: Indiana University Press, 1994), pp. 56-57.

[9] beat about a bush, în eng., în orig.

[10] GS 3, p. 557. Pentru o excelentă analiză a acestei scrisori în contextul teoriei traducerii a lui Rosenzweig vezi Dana Hollander, „Franz Rosenzweig despre Națiune, Traducere și Iudaism”, Philosophy Today (iarna 1994).

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

One comment

  1. Pingback: Leora Batnitzky – Despre traducere și exil II | traducerile de sâmbătă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: