3 poeme de Wislawa Szymborska

Wislawa Szymborska (1923-2012), poetă de origine poloneză, a primit premiul Nobel pentru literatură în 1996, care vine ca recunoaștere a poeziei sale introspective, care analizează fărâmele intacte de umanitate, bombardate, de altfel, în al Doilea Război Mondial, punându-le în corelație cu contextul istoric și biologic.

Eu aș spune însă, mai degrabă, că poezia ei încearcă să rețină fragmente fie ~le, fie de istorie care să nu piară în negura timpului. Mai degrabă aflându-se la finele unui lung șir de poeți care nu vor să se joace cu istoria (Istoria, istorii, Istorie etc.), Wislawa Szymborska păstrează o tonalitate imparțială (aproape rece), însă nu lipsită de empatia celui care vede istoria desfășurându-se și care încearcă, astfel, să o dea mai departe ca pe o ștafetă.
Lectură plăcută.

Traducător: Florin Buzdugan
Sursa: 1, 2, 3

***

Sfârșitul și începutul

După fiecare război
cineva trebuie să facă ordine.
Lucrurile nu se vor
îndrepta de la sine, în fond.

Cineva trebuie să împingă molozul
la marginea drumului
ca vagoanele pline de cadavre
să poată trece.

Cineva trebuie să se nămolească
în gunoi și cenușă,
arcuri de canapea,
cioburi de sticlă
și cârpe pline de sânge.

Trebuie adusă o grindă
ca să proptească un perete.
Trebuie pus un geam,
repusă o ușă.

Estetic nu e,
și durează ani întregi.
Toate camerele de filmat s-au dus
după un alt război.

Ne vor trebui iarăși podurile
și noi stații de tren.
Mânecile se vor jerpeli
de la atâta suflecat.

Cineva, cu o mătură în mâini,
încă-și amintește cum a fost.
Altcineva ascultă
și dă din capul său întreg.
Dar sunt deja cei din apropiere
care încep să umble de colo-colo,
care se plictisesc.

Afară din tufișuri
uneori cineva încă aruncă
argumente ruginite
și le duce în mormanul de gunoaie.

Cei care au știut
ce se-ntâmpla aici
trebuie să le facă loc celor
care știu mult prea puțin.
Și aproape nimic decât puțin.
Și, în cele din urmă, cei care nu știu mai nimic.

În iarba care dă pe dinafară
cauze și efecte
cineva trebuie întins în afară,
lama ierbii în gura sa
holbându-se la nori.

Fotografie din septembrie 11

Au sărit de la etajele în flăcări –
unu, doi, câțiva,
de mai sus, de mai jos.

Fotografia i-a păstrat în viață
iar acum îi ține
deasupra pământului înspre pământ.

Fiecare este încă întreg,
cu o față anume
și sângele bine ascuns.

Este suficient timp
pentru păr să se dezlege,
pentru chei și monede
să cadă din buzunar.

Încă sunt în apropierea aerului,
în interiorul compasului de locuri
care abia acum s-au deschis.

Pot face doar două lucruri pentru ei –
să descriu acest zbor
și să nu adaug un ultim vers.

Platon, sau de ce

Din motive incerte
sub circumstanțe neștiute
Ființa Ideală a încetat să mai fie satisfăcută.

Ar fi putut continua la infinit,
tăiată din întuneric, forjată din lumină,
în grădinile sale adormite deasupra lumii.

De ce, oare, a început să caute senzații tari
în compania rea a materiei?

La ce bun ar fi pentru epigoni,
inepți, bătuți de soartă,
lipsindu-le orice cale către eternitate?

Înțelepciunea saltă
cu un ghimpe înfipt în călcâiul său?
Armonia a deraiat
de la apele învolburate?
Frumusețea
cu viscerele sale neatrăgătoare
și Binele –
de ce umbră,
când nu avea una înainte?

Trebuie să fi fost un motiv,
oricât de incert,
dar chiar și Adevărul Gol, ocupat cu răvășirea
garderobei pământului,
nu-l va trăda.

Să nu mai zic, Platon, de acei poeți îngrozitori,
gunoi împrăștiat de briza ce vine de sub statui,
resturi ale acelei mărețe Tăceri de sus.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: