poezie queer x 7

Literatura (cu tematică) queer, centrată pe experiențele persoanelor LGBTQIA (acronim care desemnează persoanele lesbiene, gay, bisexuale, trans, gender-queer/non-binare, intersex și asexuale – la care, mai nou, se adaugă și un „+” pentru alte sub-categorii, dar cam acesta pare să rămână spectrul), nu este neapărat o invenție recentă, dar nu s-a constituit ca o categorie vizibilă decât în contemporaneitate, odată cu liberalizarea societăților occidentale și emanciparea tot mai pronunțată în cadrul lor a acestor categorii stigmatizate (identități care, în parte, sunt și (re)configurate prin intermediul teoriei și al activismului queer).

Această emancipare se dovedește acum a fi o frontieră greu de trecut a problematicii drepturilor omului. După o perioadă în care neoliberalismul și tendința globalizantă a corporațiilor au părut să profite tocmai de pe urma „politicilor identitare” și a „corectitudinii politice” (pe care s-a mutat treptat accentul în stânga contemporană, datorită declinului marxismului și al estompării de suprafață a diferențelor de clasă), actuala turnură neofascistă (în urma căreia pot avea de suferit nu numai persoanele queer) demonstrează cât de ușor poate o contra-revoluție să fragilizeze ceea ce părea a fi o socială emancipare socială și chiar juridică.

În schimb, doar în câteva decenii s-au schimbat ireversibil lucrurile în ceea ce privește artele. Indiferent dacă se raportează sau nu în mod activ și militant la identitatea individuală și de grup, artiști queer din toate domeniile au lăsat amprente imposibil de șters, cel puțin în cazul unor țări ca Olanda sau SUA. Aici se vede cel mai bine și că negocierile cu societatea s-au mutat treptat din marginile societății înspre centrele universitare.

Altminteri, s-a parcurs o cale lungă de la acum legendara subcultură queer a anilor ’50-’60 până la subculturile foarte diferite care sunt dezvoltate astăzi pe Internet, unde se intersectează cu mainstream-ul cultural și cu alte tipuri de subculturi. Interacțiunile care au loc nu mai sunt de „subzistență”, iar oamenii ajung să se conștientizează și să se construiască identitar până în cele mai detalii, mergând uneori până la a inventa sub-sub-categorii care frizează ridicolul pentru cei care nu cunosc sau nu acceptă noțiunea de libertate totală a auto-definirii identitare, care devine astfel, în cele din urmă, o artă performativă inseparabilă de viață. Dar, dincolo de „exagerările” firești pentru o generație de „fulgi de nea” cu spirit auroral, (re)construcția artistică de sine în viața socială cotidiană, în afara și în interiorul categoriilor queer, ar putea să se generalizeze în societatea deceniilor următoare.

Revenind la literatură, firește că nu mai pot fi reduse toate abordările la polul „militant” (al literaturii activiste, cu mize socio-politice) și cel „estetizant” (unde marginalitatea socială este tradusă în structuri literare și viziuni care se abat de la cel mainstream, așa cum vedem, după Virginia Woolf și mai ales Gertrude Stein, pe filierele post-avangardiste), chiar dacă interferențele sunt încă departe de a fi conștientizate ca atare.

Acestea fiind zise, grupajul de față nu se vrea a fi o „antologie”, dar este un punct de plecare deja conturat în virtutea criteriului inclusivității (știu că nici măcar acest grupaj nu epuizează spectrul), neignorând cu totul criteriul calității poemelor. Ar trebui să se înțeleagă de la sine și că poezia celor pe care i-am/le-am inclus aici nu se reduce la temele întrezărite aici.

(yigru zeltil)

 

Audre Lorde (1934-1992) a fost o poetă și activistă lesbiană de culoare, o figură canonică astăzi pentru ceea ce se numește feminismul intersecțional, în viziunea căruia problemele tuturor grupurilor minoritare se întâlnesc în tendința societății de a suprima sau ignora diferențele. De curând, un portret al lui Shakespeare de la University of Pennsylvania a fost mutat și pusă în loc tocmai Audre Lorde – o decizie, nota bene, democratică, dar una în măsură să șocheze pe tot mapamondul cei care mai țin cu orice preț la canonul occidental și la autonomia esteticului (evident, Audre Lorde nu crede în „artă pentru artă” și consideră poezia și protestul social ca fiind inseparabile).

Să nu vă gândiți însă la vreun „realism social(ist)” pur și dur în variantă feministă – lirica ei ține în mare parte de mainstream (inclusiv în sensul accesibilității), persistă temele cu rezonanță general umană, iar retorica nu este uniformă. O discuție mai precisă nu își are însă locul aici; să reținem deocamdată doar acest text antologic din 1978 (care ar putea fi discutat într-un context mai larg, al psihismului matriarhal sau al recuperărilor „decoloniale” – a se vedea trimiterea afro-braziliană din titlu), la care s-ar putea adăuga singurul poem care s-a mai tradus în română, tot pe un blog, din Lorde: Cum faci dragoste cu asfaltul (https://poetrybody.wordpress.com/traduceri-words-translated/).

Sursa: Audre Lorde, The Collected Poems of Audre Lorde, Norton, 1997.

Din Casa Yemanjá
(din volumul Unicornul negru, 1978)

Mama mea avea două fețe și o oală de gătit
unde ea și-a făcut fiicele
fete
înainte să ne fi pus cina.
Mama mea avea două fețe
și o oală spartă
unde ea și-a ascuns o fiică perfectă
care nu eram eu
eu sunt soarele și luna și veșnic flămândă
după ochii ei.

Port două femei în spatele meu
una întunecată și bogată și ascunsă
în poftele de ivoriu ale celeilalte
mame
palidă ca o vrăjitoare
dar cuminte și familiară
îmi aduce pâine și teroare
în somnul meu
sânii ei sunt imense exaltante ancore
în furtuna de la miezul nopții.

Toate acestea au fost
mai înainte
în patul mamei mele
timpul nu are nicio noimă
nu am frați
și surorile mele sunt crude.

Mamă am nevoie
mamă am nevoie
mamă am nevoie de negrul tău
cum pământul de august are nevoie de ploaie.
Eu sunt
soarele și luna și veșnic flămândă
marginea ascuțită
unde ziua și noaptea se vor întâlni
și nu vor fi
una.

 

CAConrad (n. 1966) este un veritabil personaj al scenei de poezie americană de după Rothenberg și școala newyorkeză. Printre volumele sale se numără Deviant Propulsion (2006), The Book of Frank (2009), A Beautiful Marsupial Afternoon (2012), ECODEVIANCE: (Soma)tics for the Future Wilderness (2014) ș.a.

Metoda specifică a lui CAConrad este reprezentată de așa-numitele (soma)tici, „structuri ritualizate unde a fi altceva decât prezent este ca și imposibil” și care stau la baza unor „notițe” care vor structura poemul. Exemplul următor amintește prin logica sa atât de mișcarea braziliană „antropofagă”, cât și de o cunoscută instalație conceptuală a lui Felix Gonzalez-Torres, Untitled (Portrait of Ross in L.A.) din 1991, unde tot printr-o metaforă similară se perpetua simbolic memoria iubitului său, care a murit de SIDA.

Sursa (https://www.poets.org/poetsorg/poem/confetti-allegiance-love-letter-jim-brodey)

Omagiu de confetti: Scrisoare de dragoste către Jim Brodey

Există vreun poet decedat care a fost viu în timpul vieții tale, dar pe care nu l-ai întâlnit niciodată și pe care ai fi vrut să-l întâlnești? Un poet cu care ți-ar fi PLĂCUT să corespondezi, dar acum este prea târziu? Ia-ți notițe despre această oportunitate pierdută. Care este poemul tău preferat al acestui poet? Scrie-l pe o coală neliniată, de mână (fără dactilografiere). Dacă eram zei, nu ar fi fost nevoie să inventăm poezii frumoase, și de aceea zeii își bagă mereu nasul în afacerile noastre de plictiseală. Este ca fascinația pe care o au bogații față de săraci, cum spune Alice Notley, „cei săraci sunt mai interesanți decât restul, în mod aproape uniform.” Acest poem a fost scris de un poet uman, iar noi oamenii ne iubim poeții, dacă avem vreun sens. Există ceva care să te lovească în față din procesul de a-ți angrena trupul în scrierea acestui poem pe care îl cunoști și iubești? Notițe, notițe, ia notițe.

Poetul meu în realizarea acestui exercițiu este Jim Brodey și poemul său Lumină măruntă, pe care l-a scris în cadă în timp ce asculta muzica lui Eric Dolphy, masturbându-se în mijlocul poemului, „în timp ce zgomotul cenușiu-funingine al străzilor preapline răsună / și ridic săpunul ce se diminuează pe tăcute & o / fac din nou.” Să iei versiunea scrisă de mână a poemului și să o tai în bucățele mici de confetti. Încălzește ulei de măsline într-o tigaie și aruncă în ea poemul de confetti. Adaugă usturoi, ceapă, păstârnac, orice vrei, presară piper, sare, servește-l cu tăiței sau orez. Mănâncă deliciosul poem cu un pahar agreabil de vin roșu, făcând pauze pentru a-l citi cu voce tare și a toasta pentru poet, „MULTE SCUZE CĂ NU AM TOASTAT* CÂND ERAI ÎN VIAȚĂ!” Ia-ți notițe în timp ce mesteci încet poemul. Mestecă încet, astfel încât saliva să-ți descompună poemul înainte de a se scurge în pântecul tău pentru a hrăni sângele și celulele corpului tău. Strânge-ți notițele, scrie-ți poemul.

Scrisoare de dragoste către Jim Brodey

Dragă Jim
pentru
cei ale căror
trip-uri pe acid au fost un succes
doar de două ori
am întâlnit bărbați care
să fie high exact
așa cum sunt treji
amândoi au devenit iubiții mei

amândoi au murit ca iubiți cum
ai murit tu Jim el
punea muzica prea
tare la petreceri ca
să ne adune într-o
singură frecvență senzație
vindecați pentru durata
unei melodii

nimic nu merge la infinit
era ceva în
aer în anul acela Jim
și l-ai așezat acolo

un centru al raptului în
pivot pe cale
să înfrunte
iubirea din nou
învățând să
accepte ce este oferit
fără vinovăție

să nu își amintească
de nimic
ziua mea preferată a nu tărî
mortul de jur împrejur

ei îl caută
pe Lorca în Valea
celor Decăzuți

golanii lui Franco ar înțelege
„țări în curs de dezvoltare” înseamnă
a le pregăti pentru
a extrage diamante țiței
a le învăța să facă o
ceașcă decentă de cafea pentru
directorii care vizitează

dacă nu mai am de gând
să trăiesc așa
trebuie să oblig
fiecare celulă să
stea deoparte

Istoria Nebuniei
725 de pagini este prea mult pentru
a nu fi normală

disprețul este foarte
motivant

sunt vegetarian în afară de cazul
în care îngerii sunt pe
meniu aripioare prăjite în ulei
care îmi lasă gura apă
îndeasă-le oscioare soioase în
trompetele lor

prețul
disprețului este
adeseori neașteptat

văd vecinul
meu fascist de jos
„Am făcut eu și cu
iubitul meu prea multă
gălăgie azi noapte?”
privirea sa feroce
DA-ul care mă face să
îmi păstrez zâmbetul pe buze

*joc de cuvinte în original: to toast înseamnă și a prăji, rumeni.

 

Miles Walser este un bărbat trans, cunoscut ca poet de slam. A debutat cu volumul What the Night Demands (2013) și a apărut în reviste precum Vinyl Poetry sau pe podcast-ul IndieFeed. Poemul „Nebraska” a fost performat la 2010 College Unions Poetry Slam Invitational și constituie un monolog către Brandon Teena (1972-1993), a cărui viață a fost subiectul unui film documentar și, ulterior, al filmului Boys Don’t Cry (1999), în care rolul său a fost interpretat de Hilary Swank.

Sursa (http://foxthepoet.blogspot.com/2012/02/nebraska-by-miles-walser.html)

Nebraska

Ani de zile ți-ai ascuns tampoanele între saltele, ți-ai tăiat părul scurt, ți-ai coborât vocea, ai colecționat pansamente ace și haine largi.
Bârfe de orășel lipite de umerii tăi, ai șovăit nervos printre benzinării, fără a privi vreodată bărbații în ochi.
Câte un uter nedorit avem în comun.
În timp ce al meu strânge pânze de păianjen, al tău zace într-un coșciug din Nebraska.

Acesta este statul care te-a făcut faimos, care i-a înmânat scenarii lui Hilary Swank.
Moartea ta a meritat Oscar-ul.
Suntem niște necrologuri ambulante.
Titlul tău de ziar, crimă motivată de ură, deja gravat pe fruntea mea,
oamenii mă privesc și văd mâinile tale delicate și absentul măr al lui adam.

Frate, mi-e frică să folosesc toaleta publică…
(Intră, ține capul jos, nu te uita la alt individ.) Mă tem că voi fi prins…
(Nu vorbi, nu te holba, nu urina prea repede.)
Vreun tip cu brațe groase o să mă numească un queer, o să-mi zică să-i arăt țâțele mele.
Brusc, sunt aruncat peste robinet, scuipat în față, un bocanc golindu-mi stomacul.
Te văd pe ecranul de cinema și mă întrebă dacă este reflexia mea.
Îi văd cum te împing în noroi și mă tărâsc în mașina lor în timp ce ne rup trupurile la coapse.

Frate, te-a durut când ai sărutat-o de adio?
Știai că îți vei încălca promisiunea când i-ai zis că te vei întoarce?
S-au panicat părinții tăi?
Ți-au cumpărat vreo rochie de bal?
Te-ai chinuit cu pronumele la reuniunile de familie?
Și cât de mult i-a luat prietenei tale să-și frece mâinile de pielea ta, netedă ca a ei?
A rămas ea cu ochii larg deschiși?

Suntem carcase.
Cutii neatinse de prezervative.
Suntem secrete publice, bancuri pe terenul de joacă și filme horror.
Suntem costume, căptușeală, bandaje și machiaj.
Nu suntem bărbați adevărați pentru ei.
Invizibili până țipăm.
Ei n-o să țină minte numele noastre până nu le vor citi pe pietrele noastre de mormânt.

Ei te-au expus.
Au hotărât că ți-ar sta mai bine drept cerneală împroșcată pe hârtie de ziar.
Te-au folosit ca un avertisment pentru noi, ceilalți.
Și sunt zile când asta funcționează.
Uneori uit că pe trotuar poate exista siguranță.
Uneori le confund tirul ochilor cu glonțul care a întâlnit ochii tăi.
Uneori îmi imaginez apelul pe care îl va primi mama mea.
Aproape că pot să-mi aud prietenii plângând în hohote,
Mirosind crinii de pe coșciug,
Să ating rochia neagră a prietenei mele.
Dar, frate, încerc să fiu curajos.

 

Alok Vaid-Menon este o persoană transfeminină/non-binară care a făcut parte împreună cu Janani Balasubramanian din grupul de spoken word DarkMatter (2013-2017), axat pe teme ce țin de experiențele persoanelor queer/trans de culoare și de Asia de Sud. Alok face parte din organizația Audre Lorde Project.

Fragmentul de mai jos este o secțiune din poemul narativ the bible belt (expresie folosită uzual pentru a desemna regiunea sudistă americană predominant conservatoare unde a copilărit și Alok, dar care aici semnifică și o curea metaforică, a credinței constrângătoare și punitive), unde încearcă să-și descrie disforia de gen și lupta cu impulsurile suicidare cauzate de stigma societății.

Sursa (http://www.thefeministwire.com/2015/04/2-poems-by-darkmatter/)

acesta este orașul unde am încercat să mă sinucid la treișpe ani.
nu aveam limbajul care să o descrie la acea dată,
era o presiune în acest piept,
o distorsiune în această voce
o curea în jurul gâtului meu

nu exista niciun limbaj pentru de ce.
nu era decât acest corp
și religia Lui
și această curea biblică în jurul gâtului

și nu știam ce făceam
dar știam de ce o făceam
și că

părea

a fi

de ajuns.

uneori îmi este dor de acel simț al credinței.

zilele astea am toată teoria care să explice
cum doctorul ăsta și zeul ăsta și orășelul ăsta
au făcut acest corp să găsească disforia

au făcut disforia să găsească mâna
au făcut mâna să găsească cureaua
au făcut cureaua să găsească…

dar nu am acea închidere care vine
din a-ți asculta corpul așa
a trebuit să mi-l dau pe mut
să țin acea curea biblică jos
în jurul taliei
și nu în jurul gâtului

zilele astea am toată teoria
pentru a ști de ce ei ar fi numit asta o „sinucidere” și nu o „crimă”
ca să-și spele mâinile și crucile de sânge
ca și cum ne urâm pentru că ar fi alegerea noastră și nu a lor
ca și cum ne omorâm pentru că vrem și nu pentru că ne-au zis să o facem
ca și cum nu le urmam profeția
în genunchi,
în numele Său
amin

 

Aaron Apps este o persoană intersex. A scris volumele Compos(t) Mentis (2012), Intersex: A Memoir (2014) și Dear Herculine (2015). A publicat în reviste precum The California Journal of Poetics, The Los Angeles Review, Washington Square Review, Jacket2 ș.a.

Fragmentele de mai jos fac parte din Dear Herculine, al cărui titlu face trimitere la hermafroditul francez Herculine Barbin, ale cărui memorii au fost descoperite și republicate de Michel Foucault.

Sursa (https://ahsahtapress.org/product/dear-herculine/)

din O SCRISOARE PRIVIND FORMAREA RUȘINII ÎNĂUNTRUL ÎNCĂPERILOR

CEA DE-A DOUA ÎNCĂPERE:

***

Marea este propria sa cameră, lovind cu spuma de meduze nevertebrate taluzul de nisip, translucid.

Vara, elevii din școala ta se duc la mare să facă baie, stârnind meduzele cu vârfurile bățoase ale picioarelor lor animale. Carnale. Refuzi să mergi, în mod constant. Ideea de a te dezbrăca până la piele, dezvelind părul des de pe brațele și trupul tău, sânii tăi nedezvoltați, șoldurile tale diforme, plăpânda ta osatură masculină, te înfricoșează constant în modurile în care o gazelă este înfricoșată când un ghepard se năsputește la ea cu ghearele prelungi.

Ochii tăi negri îți vibrează din căpățână cu nervozitate.

Fibrele tale musculare zvâcnesc.

Rușinea ta este constantul murmur al unui pericol profan.

***

Plaja rămâne o așteptare, o presiune socială și o mare care te împinge înspre mare. Spumă peste spumă. Formă peste formă. Și când într-adevăr te hotărâști să faci o excursie la plajă, toate fetele dau năvală în apă și își dezvelesc straturile exterioare înainte de a se avânta cu trupurile în spuma curentului frontal. Buzele lor roșii sunt sărate, algele li se încolăcesc în jurul degetelor de la picioare și le oferă o sălbatică sălbatică bucurie. Tu stai pe țărm ca un spectator, captiv(ă) într-un fel de sfioșenie. Captiv(ă) pentru că le vezi sânii afundându-se în apă la fiecare val, un sărat terci jilav de carne erotică printre animale marine care pulsează, și îți faci griji că propriul tău trup le va jigni imaginea. Un băț masculin în contrast cu ondulantul păr fluid și algele negre-verzui, în contrast cu ideea unui trup care ți se pretinde a fi.

Corpuri umede. Îți faci griji despre ce imaginea trupurilor lor va gândi despre imaginea ta, ecran pe ecran, așa că stai în spatele paravanului înălțat pe plaja cu iarbă pe dune. La distanță. În ochii tăi, bălți de sânge. Ascunzându-se de prădători, ochii tăi nervoși castroane groase de borș negru, incredibil de sărate cu supa mării, înțesate cu organisme infecțioase în enormul scuipat zgomotos, reproducându-și surf-sinele. Animal peste animal.

 

cxxxxxxxx este pseudonimul unei persoane asexuale (prescurtarea fiind ace) și aromantice (aro) din SUA, autoarea unor caiete tematice (zines) în care își reuneștele colajele, poemele, povestirile etc. Despre ea aflăm câte ceva dintr-un interviu de pe blogul Asexual Artists (https://asexualartists.wordpress.com/2016/12/12/interview-cxxxxxxxx/https://asexualartists.wordpress.com/2016/12/12/interview-cxxxxxxxx/). Încă există și pagina de issuu, dar cam atât.

Se observă preponderența persoanelor care scriu proză și procentul mic al celor care scriu (și) poezie. Mai toate persoanele din comunitatea asexuală (în special de pe Tumblr), în parte și din pricina vârstei, par să se rezume la postat, astfel încât majoritatea poeților dintr-o listă a scriitoarelor asexuale și-au șters între timp paginile ori și-au îngropat poemele (cel mai adesea adolescentine) între meme și alte soiuri de postări ș.a.m.d. Principala temă a textelor lor este conflictul cu așteptările și prejudecățile celorlalți.

Sursa (https://issuu.com/jamiezine/docs/issue_one_official)

fum

nu sunt genul de persoană care să-și poarte inima pe mânecă* precum o petică la cot cusută pe un blazer nici nu ard dintr-un loc într-altul ca un foc din care convingerile mele să se înalțe vizibile și dense ca fumul de fapt mi-a fost dintotdeauna frică de a mă situa în afara liniilor zonei de confort pe care le-am trasat singură nici nu-mi place chiar să arunc lucruri pe ușă mai curând doar mă uit pe fereastră din când în când ca să văd la ce se gândesc alți oameni

nu le-am spus multor oameni că sunt ace sau aro sau depresivă cred că faza cu anxietatea socială se observă de la un punct și nimeni nu știe cu adevărat povestea familiei mele și toate cele doar sunt oarecum speriată de toate astea doar vreau să spun cred că ascund multe în zona mea de confort acoperită cu inimi și fețe zâmbitoare emoji și semne de exclamare dar vreau să fiu sinceră aici cred

nu vreau să-mi portretizez identitatea drept emoji-uri sau inimioare nicidecum sunt lucruri pe care îmi place să le mănânc mult mai mult decât prăjiturile** și mereu mi-au plăcut unicornii mai mult decât dragonii, identitatea mea nu e chiar așa de drăguță am fost confuză pentru multă vreme și cuvântul ace a fost pentru mine ca ochelarii m-a lăsat să-mi văd clar o parte din mine pentru prima dată și am fost așa de recunoscătoare că am putut în sfârșit, nu-mi concep identitatea ca pe o estetică bănuiesc că este mult mai mult de atât sunt mândră de ea doar că mi-e frică să o spun cu voce tare și să fiu sinceră cu oamenii

nu sunt genul de persoană care să-și poarte inima pe mânecă dar am fost mereu genul care să cumpere cam prea multe notebook-uri

*to wear one’s heart on their sleeves se traduce în română „a fi cu inima deschisă”, dar am preferat traducerea literală.
**Aluzie la stereotipul conform căruia persoanele asexuale preferă să mănânce prăjituri decât să facă sex. (n. tr.)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: