3 poeme de Vivian Sanchbraj

Vivian Sanchbraj (n. 1978, Mexicali, Baja California, Mexic) este o poetă de origine mexico-americană. A studiat poezie la Universitatea Spalding, a urmat cursuri de poezie și a studiat la universitățile Yale, UCLA și la ,,The Writer’s Studio”. A publicat poezie și eseuri în Mexic, Spania, Columbia și Statele Unite. În prezent trăiește în Praga, Cehia, și lucrează la prima ei carte de poezie bilingvă.

Traducător: Cristina Stancu
Sursă

***

Ars Poetica Borderline 

M-am născut într-un deșert, sub nivelul mării
vânătă și cheală. Profesoara din a treia
m-a făcut să desenez același copac de șapte ori.
Colegii de clasă mi-au ascuns
un set de creioane de la Care Bears
în bancă. M-au făcut mincinoasă și hoață.
O dată m-am crezut Superman și prietena mea
cea mai bună era atât de urâtă că am evitat partea sărutului.
Mi-ar plăcea să pot fura versuri de Keats,
Hughes, Pizarnik și să scap basma curată.
Un tip din Grecia mi-a zis că aș fi varianta feminină
a lui Bukowski, eu prefer să fiu Ritsos,
Sabines, Zbigniew, Lorca sau Catullus.
La 37 de ani întreaga lume e conștientă
de nebunia mea și cred că știu și de ce.
Convorbire telefonică la distanță cu mama:
Amintește-ți că ești bătrână și nu ai făcut
nimic cu viața ta. Nu te căsători, fă măcar un copil,
o să-ți pară rău tot restul vieții dacă nu-l faci.
Am închis cât de repede am putut. Neliniștea
din sânge, ceea ce mă omoară mi-a dat viață.
Dacă șmecheria funcționează, ar trebui să-l felicit pe
primul meu iubit macho. Patru ani furtunoși,
prima iubire s-a sfârșit cu un blestem:
ea nu va fi nici pentru diavol, nici pentru vreunul dintre oameni.
Scriu poeme de parcă mi-aș coase lacerațiile.
Universități americane mi-au refuzat poemele,
și scriu poeme din toate puterile și toată inima
M-am născut la frontiera nordică a Mexicului și am accent,
dar scriu în engleză și pașaportul meu e albastru închis.
Iarna trecută am luat decizia să dedic
restul vieții mele frenetice și libertine poeziei.
Poemele mele îmi sperie amanții,
chiar și așa, vreau să preacurvesc cu poeți morți,
fiindcă singurul lucru pe care-l pot naște e poezie.
Pentru poemele mele am mers în vara asta la o conferință
patetică de poezie în Italia, și mi-am terminat economiile.
Uneori pot să înlocuiesc scrierea poemelor
cu vibratorul, nu îmi ia mai mult de 10 minute.
Apoi mă întorc la citit și scris poezie.
Vreau să beau poeme, să urinez și să le beau iar.
Vreau să îmi tatuez tot corpul cu versurile preferate.
În loc să vorbesc cu oamenii, mi-ar plăcea să le recit poeme.
Furia mea nu e diferită de cea a refugiaților din Siria,
și nu e nimic romantic la mine.
Simt frica celorlalți, radiația emoțiilor
călătorind cu viteza luminii înăuntrul meu,
imposibil de scris pe hârtie.
Ah! Îmi lipsește ceea ce americanilor le e de prisos.
Prieteni, autografe, falsitate.
Ca atunci când mama îmi spune: privește-ți chipul de maniacă
și acțiunile mele spun sunt sclava ta.
Regret, dar nu am la îndemână o oglindă, le urăsc.
Mamă te afli la mile și mile distanță
cu cât ești mai departe cu atât sunt mai aproape
de poezia mea de ceea ce a mai rămas din mine.

Poem 3X

Conducând în Mexicali
o dorință psihoactivă
îndrăcită de mescalină
a pus stăpânire pe mine.
Corpul meu înnebunea
după un orgasm.
Mi-am amintit că dildo-urile mele
rămăseseră în casa
mamei, în Calexico.

Am refuzat să stau la coadă
pentru a trece pe banda cealaltă.
Fără aer condiționat, imediat
fesele transpiră și se încălzesc
pe scaunul din plastic.

În Calexico sunt 120 de grade Fahrenheit,
și în Mexicali 48 de grade Celsius.

Nu am vrut să aștept cinsprezece minute la coadă,
cu atât mai puțin o oră sau două.
De când eram mică aerul condiționat
are magia de a mă excita.

Ajungând pe Calzada Aviación
semaforul s-a făcut roșu.
Circulația pe șosea și timpul,
ca în filme,
trec în cadre încetinite.

Un camion de marfă a frânat
în stânga mea, ascunzând grădinița și elevii
care plecau spre casă.
În dreapta calea ferată a rămas pustie.
Nu mai trecea nimeni pe acea parte a trotuarului.
Nimeni, nici măcar un spălător de parbrize
care să apară din senin să-mi ude geamul.
Mi-am băgat mâna dreaptă în colanți.
Degetul mijlociu urmărind limbile
ceasului în mișcare inversă, presând clitorisul,
desenând cercuri agitate.
A alunecat în labia mică și s-a scufundat
în fluidele cărnii vaginale, împreună cu arătătorul,
Intra și ieșea. În mai puțin
de două minute am țipat când a venit orgasmul.
Transă de carne și reverie.
Orbită am văzut doar luminițe
care apar când închidem ochii tare,
galaxii în univers.

Am deschis ochii, mi-am scos mâna
am pus-o pe volan,
am apăsat accelerația și fără grabă
Am continuat să înaintez.

Elegie pentru Susana Chávez*

Mă trezesc în liniștea unui loc abandonat,
întunericul și căldura unui cuptor de aragaz.
Ambele glezne amorțite, păpușile în spate,
toate extremitățile legate. Știu prea bine că nu va exista scăpare.
Îi recunosc după cururile lor cutate de puști,
după tunsorile scurte și părul lor de cactus.
M-au dezbrăcat cu râsete sadice și o macetă.

Dumnezeu face ochi de porumbel pe jumătate mort la poveștile mele,
respirația lui e șuierătoare. Dumnezeule, cu tine vorbesc,
îndrăznește să te uiți bine la ultimul meu minut în acest circ.
Dumnezeu mi-a umplut uterul și gâtul cu mierle,
ele explodează în sacul negru de gunoi și părul mi-e răvășit.

Pe străzi, umbrele uriașelor cruci roșii
și pancarte cu pozele unor fete umile cu nume enervante.
O, vagine în lacrimi! Mii au rămas captivi
în deșertul pietrelor de calcar. Morminte invizibile
unde mamele lor cad în genunchi.
Suspinând apoi urlând, și inimile zdobite.

La înmormântarea mea Dumnezeu îmi închide ochii,
îmi zice că a pierdut șirul
morților din Ciudad Juárez.
Îi amintesc că eu am fost încă una.
Dumnezeu se depărtează și văd că mi-a păstrat
mâna stângă în buzunarul pantalonilor.
Locul preferat al abjectului.

____________________________

* Susana Chávez a fost o poetă și activistă pentru drepturile omului care a protestat împotriva valului de morți violente (peste 978 de femei ucise în anul 2010, spun unele statistici) rămase nerezolvate ale femeilor din orașul său natal, Ciudad Juárez, Mexic (aceste cazuri de crime nerezolvate continuau încă din anii ’90). La vârsta de 36 de ani, pe data de 6 ianuarie 2011, ea a fost găsită moartă prin strangulare, cu mâna stângă tăiată și capul înfășurat într-o pungă neagră. Chávez a popularizat sintagma ,,Ni una muerta mas”, care s-ar putea traduce liber prin ,,Nu acceptăm o altă moartă” sau ,,Nicio altă moartă”.

În cele din urmă autoritățile au făcut publică informația conform căreia Susana ar fi fost ucisă de câțiva membri minori ai unei găști violente, ,,Los Aztecas”, un grup marginalizat din punct de vedere social cu care poeta ,,era obișnuită să lucreze”, dar care ar fi ucis-o după ce aceasta ar fi amenințat că merge la poliție pentru a-i denunța pentru delicte care implicau drogurile.

Susana Chavez

Sursă foto

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: