David Foster Wallace – Infinite Jest (fragment)

David Foster Wallace (21 februarie 1962 – 12 septembrie 2008) a fost un scriitor, eseist și profesor american, considerat unul dintre cei mai influenți și inovatori scriitori din ultimii 20 de ani, dar eu aș schimba perioada și aș spune „din toate timpurile”. Cu siguranță este o mare pierdere pentru literatura română faptul că la noi a fost tradusă doar cartea sa de debut, Mătura Sistemului[1] (The Broom of the System), publicată în 1987. Wallace a scris, pe lângă romanul de debut, alte două: Infinite Jest (1996) și The Pale King: An Unfinished Novel (2011, publicat postum), precum și trei cărți de proză scurtă: Girl with Curious Hair (1989), Brief Interviews with Hideous Men (1999), și Oblivion: Stories (2004). Pe lângă acestea, a publicat și mai multe volume de eseuri, pe care unii chiar le preferă romanelor (cititorii lui Wallace se împart în aceste două categorii: cei ce preferă ficțiunea vs. cei ce preferă eseurile – fiindcă urăsc Infinite Jest).

wallace


Infinite 
și anume Jest este o carte uriașă (însă nu doar fizic), are peste 1000 de pagini și nu numai din acest motiva fost comparată cu În căutarea… lui Proust, un jurnalist american vorbea despre ea în acești termeni (parafrază): pe la pagina 500 îți vine să te împuști sau să îl împuști pe autor, pe când un scriitor recomandă cartea fiindcă schimbă modul de funcționare a minții cititorului. Există site-uri, bloguri și forumuri dedicate acestei cărți, cititorii fac schițe, explică, definesc, dezbat, se ceartă, consultă dicționare medicale, taie cartea în două cu cuțitul de bucătărie pentru a o putea citi și în metrou. D.F.W. a construit o ficțiune care are ca teme centrale dependența și societatea ce ajunge să caute spectacolul / plăcerea chiar și cu prețul pierderii de sine, dar ceea ce este ironic este că romanul în sine provoacă dependență și este atât de spectaculos încât o cititoare a precizat că uita să mănânce în timp ce citea și că i-a distrus pentru o vreme viața socială fiindcă nu voia să facă altceva decât să citească. În Infinite Jest există un film cu același nume, iar toți cei care îl văd își mai pot dori apoi doar să îl vadă la infinit și, dacă li se dă această șansă, îl vor revedea până vor uita de orice funcție fiziologică și vor muri de foame. În caz contrar, vor fi internați în spitale psihiatrice: au cunoscut plăcerea paroxistică și sunt pierduți pentru lume. Pe vecie. Infinite Jest este o carte-fenomen, care ar fi trebuit să fie deja tradusă și în limba română.

________________________________
[1] Publicată de editura Curtea Veche, București, 2014, traducător: Adrian Buz

Traducător: Cristina Stancu
Sursa: Infinite Jest, David Foster Wallace – ed. ABACUS, 2008 (pag. 200-204)

(Traducerea de față a omis două note de subsol ale autorului.)

***

Dacă, prin virtutea carității sau a circumstanțelor disperării, ai vreodată șansa să petreci o vreme într-un centru de recuperare pentru dependenți de Substanțe, precum instituția fondată de stat Casa Ennet, din Enfield MA, vei dobândi multe informații incitante. Vei afla că, odată ce Departamentul Serviciilor Sociale din MA a luat copilul unei mame pentru o anumită perioadă, poate oricând să îl ia din nou, cum ar veni, după bunul plac, împuternicit de nimic altceva în afară de un formular semnat și ștampilat. Adică odată desemnată Neconformă – fără să mai conteze de ce sau când sau ce ape au mai trecut pe sub pod între timp – mama nu mai poate face nimic.

Sau de exemplu că oamenii dependenți de o Substanță care încetează brusc ingerarea Substanței suferă uneori de o nenorocită de acnee papulară, deseori chiar și după luni întregi, în vreme ce acumularea de Substanțe părăsește ușor trupul. Angajații te vor informa că se întâmplă fiindcă pielea este de fapt cel mai mare organ excretor al trupului. Sau că inimile alcoolicilor cronici sunt – din motive pe care niciun medic nu le-a putut explica – umflate până la dublarea mărimii inimilor umanilor civili, și că nu își vor mai reveni vreodată la mărimea normală. Că există un anumit tip de persoană care poartă o fotografie a terapeutului său în portofel. Că (atât o ușurare cât și o ciudată dezamăgire) penisurile negre tind să aibă în general aceeași dimensiune ca penisurile albe, per total. Că nu toți bărbații americani sunt circumciși.

Că te poți alege cu un fel de vagă tremurătoare amețeală amfetaminică dacă consumi trei sucuri Milennial Fizzies și un pachet întreg de biscuiți Oreo pe stomacul gol. (Să le păstrezi în tine e obligatoriu, pentru amețeală, fapt pe care rezidenții cu vechime neglijează de obicei să-l menționeze noilor rezidenți.)

Că termenul hispanic înfiorător pentru orice e acea boală interioară care-l face pe dependent să revină iar și iar la sclavia Substanței este tecato gusano, ceea ce se pare că denotă un soi de vierme psihic interior care nu poate fi săturat sau ucis.

Că negrii și hispanicii pot fi la fel de rasiști ca albii, și că apoi pot deveni și mai ostili și mai neplăcuți atunci când această realizare pare să te surprindă.

Că e posibil, în somn, ca unii colegi de cameră să scoată o țigară din pachetul de pe noptieră, să o aprindă, să o fumeze rapid până la filtru, iar apoi să o stingă în scrumiera de lângă pat – fără să se trezească măcar o dată, și fără să dea foc vreodată la ceva. Vei fi informat că această abilitate este de obicei dobândită în instituții de ordin penal, ceea îți va diminua înclinația de a te plânge de sus-menționata practică. Sau că nici măcar dopurile de urechi de la Flents, din spumă expandată de duritate industrială, nu pot rezolva problema colegului de cameră care sforăie, dacă numitul coleg de cameră este atât de uriaș și atât de adenoidal încât sforăitul în chestiune produce de asemenea și vibrații subsonice care îți ridică și coboară corpul ca pe arpegiu și îți face culcușul să se zgâlțâie ca un pat de hotel în care ai introdus o monedă de 50 de bani.

Că femeile sunt capabile de a fi la fel de vulgare ca bărbații referitor la funcțiile sexuale și excretoare ale bărbaților. Că peste 60% din toate persoanele arestate pentru infracțiuni asociate cu drogurile sau alcoolul au fost abuzate sexual în copilărie, iar două treimi din restul de 40% declară că nu-și pot aminti suficient de bine acea perioadă pentru a ști dacă au fost sau nu. Că poți țese armonii demne de Doamna Psihoză[1] în jurul urletului în D minor al aspiratorului ieftin, murmurând pentru tine în timp ce aspiri, dacă asta e Însărcinarea ce ți-a fost desemnată. Că unii chiar seamănă cu rozătoarele. Că uneori prostituatelor dependente de droguri le e mai greu să renunțe la prostituție decât la droguri, explicația lor implicând cele două direcții foarte diferite ale acestor două obiceiuri în ceea ce privește mălaiul. Că există la fel de multe expresii pentru organul sexual feminin, la fel ca pentru cel masculin.

Că un paradox foarte rar menționat al dependenței de Substanță este: odată ce Substanța te transformă într-un sclav atât de perfect încât trebuie să renunți la Substanță pentru a-ți salva viața, Substanța care te-a transformat în sclav a devenit atât de profund importantă pentru tine încât îți vei pierde tot, inclusiv mințile, după ce Substanța aleasă îți este luată. Sau că uneori după ce Substanța aleasă tocmai ți-a fost luată pentru a-ți salva viața, în timp ce te târăști la rugăciunile de dimineață sau de seară, te vei trezi că începi să te rogi să îți pierzi mințile la propriu, să fii capabil să îți împachetezi mintea într-un ziar vechi sau ceva și să o lași pe vreo alee, să se schimbe ea singură, fără tine.

Că în metropola Boston idiomul ales pentru organul bărbătesc masculin este: Unitate, fapt pentru care rezidenții de la Casa Ennet sunt batjocoritor amuzați față de numele ales de către Ministerul Sănătății pentru clădirile campusului.

Că un anumit tip de persoană pur și simplu nu te va plăcea indiferent ce faci. Apoi că cei mai nondependenți civili adulți au absorbit și acceptat deja acest fapt, deseori chiar timpuriu.

Că, de fapt, ești mult mai puțin deștept, indiferent de cât de deștept te credeai.

Că Dumnezeul Alcoolicilor Anonimi al Narcoticilor Anonimi al Cocainomanilor Anonimi nu cere neapărat să crezi în El/Ea/Obiect înainte ca El/Ea/Obiectul să te ajute. Că, ușurel căcat macho, plânsul bărbaților în public nu numai că e destul de masculin dar poate chiar să te facă să te simți bine (așa se aude). Că a împărtăși înseamnă a vorbi, și că a face inventarul cuiva înseamnă a o critica pe acea persoană, plus multe Vorbe-de-Recuperare adiționale. Că o parte importantă a prevenției Imunovirusului în centrele de recuperare este a nu-ți lăsa lama de ras și periuța de dinți în baia comună. Că aparent o prostituată unsă cu toate alifiile poate (așa se aude) aplica atât de abil un prezervativ pe Unitatea unui client astfel încât acesta află că e acolo abia când e istorie, vorba vine.

Că o cutie de valori portabilă din două straturi de oțel cu trei încuietori pentru lamă și pentru periuță poate fi achiziționată pentru mai puțin de 35.00 $ americani/ 38.00 $ O.N.A.N. via Home-Net Hardware, și că Pat M. sau Managerul Casei te va lăsa să folosești vechiul TP[2] din biroul din spate pentru a-ți comanda una dacă te plângi și cârâi suficient pentru asta.

Că peste 50% din persoanele cu o dependență de Substanță suferă și de o altă formă recunoscută de tulburare psihiatrică. Că unii bărbați care se prostituează se obișnuiesc atât de mult cu clismele încât nu pot avea un scaun valid fără să primească una. Că o majoritate a rezidenților de la Casa Ennet au cel puțin un tatuaj. Că semnificația acestei date este neanalizabilă. Că termenul de pe străzile metropolei Boston pentru faptul că nu ai niciun ban este: a juca scame[3]. Că ceea ce în altă parte este cunoscut drept A Informa, A Pârî, A Turna, A Da În Vileag, este cunoscut pe străzile metropolei Boston drept ,,A Mânca Brânză”, care se presupune că provine din nucleul asociativ al șobolanului.[4]

Că pentru cerceii pentru nas, limbă, buză și pleoapă e nevoie rareori de o gaură propriu-zisă. Asta din cauza largii varietăți disponibile de cercei cu clipsuri. Că cerceii-pentru-sfârcuri chiar necesită gaură, și că cerceii pentru clitoris sau penis sunt lucruri despre care nimeni nu crede că vrei să știi cu adevărat detaliile. Că somnul poate fi o formă de evadare emoțională de care se poate abuza, cu efort susținut. Că femeile chicanos[5] nu se numesc chicanas. Că te costă doar 225 $ americani pentru a face rost de un permis de conducere din statul MA[6] care să aibă doar poza ta, fără nume. Că și deprivarea de somn poate fi folosită abuziv cu scopul evadării emoționale. Că și jocurile de noroc pot fi o evadare abuzivă, și abstinența, și masturbarea, și mâncarea, și exercițiile fizice, și meditația/rugăciunea, și a te așeza atât de aproape de vechiul Echipament Digital Corporativ cu casetă al Casei Ennet, până când ecranul îți umple întregul câmp vizual iar electricitatea câmpului static al ecranului îți gâdilă nasul ca o mănușă de pluș.

Că nu trebuie să îți placă o persoană pentru a învăța ceva de la el/ea/obiect. Că singurătatea nu este o funcție a solitudinii. Că este posibil să te înfuriezi atât de tare încât chiar să vezi totul în roșu. Ce este un ,,Cateter Texan”[7]. Că unii oameni chiar fură – vor fura lucruri care sunt ale tale. Că mulți adulți din SUA nu știu să citească, nici măcar un hypertext ROM fonic care are funcții de AJUTOR la fiecare cuvânt. Că a forma bisericuțe, excluderea din grup sau bârfa pot fi forme de evadare. Că validitatea logică nu este o garanție a adevărului. Că oamenii răi nu cred niciodată că sunt răi, ci mai degrabă că toți ceilalți sunt răi. Că este posibil să înveți lucruri valoroase de la un prost. Că e nevoie de efort pentru a fi atent la orice stimul pentru mai mult de câteva secunde. Că poți să-ți dorești atât de mult dintr-o dată și din senin să fii high cu Substanța ta, atât de mult încât să crezi că vei muri cu siguranță dacă nu o faci, dar că poți doar să stai acolo frângându-ți mâinile în poală și cu fața udă de dorință, poti dori să fii high și în schimb doar să stai acolo, să vrei dar să nu o faci, dacă are sens, și dacă poți să reziști măruntaielor și să nu tapezi Substanța în timpul tânjirii în cele din urmă trece, se va duce – cel puțin pentru o vreme. Că este statistic mai ușor pentru oamenii cu un IQ mic să învingă dependența. Că termenul de pe străzile din metropola Boston pentru a cerși este: a ciupi,[8]și că pentru unii este un meșteșug sau o artă; și că artiștii, ciupitorii-profesioniști, au adevărate mici ședințe informale în parcuri sau stațiile de transport public, noaptea, acolo se întâlnesc se cunosc și își analizează prestațiile, trendurile, tehnicile, relațiile publice, etc. Că este posibil să abuzezi de medicamente OTC[9] pentru alergii și răceală într-un mod adictiv. Că Nyquil este pentru peste 50% dovada. Că activitățile plictisitoare devin, în mod pervers, mai puțin plictisitoare dacă te concentrezi intenționat asupra lor. Că dacă suficienți oameni beau cafea într-o cameră liniștită poți distinge sunetul aburului ridicându-se din cafea. Că uneori ființele umane trebuie pur și simplu să stea locului și, gen, să doară. Că vei deveni mult mai puțin îngrijorat de ceea ce gândesc ceilalți despre tine când realizezi cât de rar o fac. Că într-adevăr există așa ceva, bunătatea brută, pură, fără agendă ascunsă. Că e posibil să adormi în timpul unui atac de panică.

Că e nevoie de multă muncă să te concentrezi intenționat pe ceva.

Că dependența este ori o boală ori o tulburare mintală ori o stare spirituală (vezi ,,săraci cu duhul”) ori o tulburare asemănătoare compulsiei obsesive ori o tulburare afectivă sau de caracter, și că peste 75% din veteranii de la AA Boston care vor să te convingă că e o maladie te vor face să stai și să te uiți cum scriu MALADIE și apoi o despart până devine MAL-ADIE[10], după care se vor holba la tine de parcăar aștepta să treci printr-un fel de revelație orbitoare care te va face să înțelegi, când, de fapt, (așa cum G. Day îi demonstrează mereu consilierului său), a schimba MALADIE cu MAL-ADIE, reduce definiția și explicația la o simplă descriere sau un sentiment, plus că e unul mai degrabă insipid.

Că majoritatea dependenților de Substanță sunt de asemenea dependenți și de gândire, ceea ce înseamnă că au o relație compulsivă și nesănătoasă cu propria gândire. Că termenul drăguț pentru gândirea de tip adictiv în AA din Boston este: Analizare-Paralizare. Că pisicile de fapt fac diaree violentă dacă le hrănești cu lapte. Că în fine e mai simplu să fii fericit decât șucărit tot timpul; că 99% din gândurile gânditorilor compulsivi sunt îndreptate către ei înșiși; că 99% dintre aceste gânduri orientate spre sine constau în a se pregăti pentru lucruri care li se vor întâmpla; și, că apoi, în mod ciudat, dacă nu se mai gândesc la asta, 100% din lucrurile la care se gândesc și pe care și le imaginează folosindu-și 90% din timpul și energia lor încercând să se pregătească pentru toate posibilitățile și consecințele variantelor posibile, nu sunt niciodată bune. Apoi că asta se leagă în mod interesant de nevoia din timpul abstinenței timpurii de a se ruga pentru pierderea literală a propriei minți. Pe scurt, că 99% din activitatea de gândire a capului constă în încercarea de a se băga singur în draci. Că e posibil să faci ouă ochiuri cu gust foarte interesant în cuptorul cu microunde. Că termenul de stradă pentru ceva incredibil de minunat este: pișar[11]. Că strănutul fiecărui om sună diferit. Că mamele unora nu i-au învățat niciodată să-și pună mâna la gură sau să se întoarcă atunci când strănută. Că oricine a fost la închisoare nu va mai fi niciodată același om ca înainte. Că nu e nevoie să faci sex cu cineva pentru a lua de la ei păduchi genitali. Că într-o cameră curată te simți mai bine decât într-o cameră murdară. Că oamenii de care ar trebui să îți fie cel mai frică sunt cei cărora le e cel mai frică. Că e nevoie de mult curaj personal pentru a-ți permite să pari slab. Că nu trebuie să lovești pe cineva, chiar dacă vrei asta mult mult de tot. Că niciun moment singur, individual, nu este, prin și în sine, imposibil de îndurat.

***

[1] Madame Psychosis (joc de cuvinte pentru ,,metempsychosis”, metempsihoză) – nume real: Joelle Van Dyne, poreclită P.G.O.A.T. (acronim pentru ,,The Prettiest Girl of All Time”, adică cea mai frumoasă fată a tuturor timpurilor), personaj central în roman, are pentru o vreme o emisiune obsedantă la radio unde citește în direct, uneori în mod repetat, chiar și broșuri sau prospecte, pe un fond muzical delirant și hipnotic, poartă mereu un văl pe chip și declară la un moment dat unui alt personaj că a fost ,,deformată prin frumusețe”. (n.tr.)

[2] „Teleputer” – nume dat calculatoarelor, care înseamnă mai precis o combinație între televizor, videotelefon, calculator, dispozitiv de urmărit programe video.

[3] Original: sporting lint

[4] Rat, șobolan, are în engleză și sensul de turnător.

[5] Sens: care provine din Mexic

[6] Massachusetts, cu capitala la Boston.

[7] Un dispozitiv asemănător unui prezervativ, care se bagă în priză și care permite urinarea fără inserarea unui adevărat cateter.

[8] Original: stemming

[9] Medicamente pentru care nu e nevoie de rețetă.

[10] Original: DIS-EASE (,,Dis” – a critica, ,,EASE” – ușurare), joc de cuvinte imposibil de reprodus în română.

[11] Original: pisser

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: