2 poets and 6 poems: Ashbery & Hughes

John Ashbery (28 iulie 1927 – 3 septembrie 2017) e unul dintre cei mai importanți poeți americani ai secolului 20. Reprezentant al școlii de la New York, a publicat în timpul vieții peste douăzeci de volume de poezie și a fost onorat cu mai toate premiile importante din Statele Unite. Pentru volumul Self-Portrait in a Convex Mirror (Autoportret într-o oglindă convexă) a câștigat, în 1976, premiul Pulitzer. Bibliografia sa cuprinde și cărți de proză, piese de teatru și traduceri de poezie franceză. Deși poezia sa nu a fost încă tradusă în volum în România, ea e prezentă în câteva antologii, precum Poezie americană modernă și contemporană compilată și tradusă de Mircea Ivănescu.

Poezia lui Ashbery a fost pusă alături de mișcarea suprarealistă, fiind țesută dintr-un limbaj care adesea sfidează logica și previne căutarea sau descoperirea sensului. Versurile lui pot suna imperativ, răspicat, dar creează o atmosferă confesivă și criptică. Cuvintele care dau greutate unui poem, sau care au rol de simbol, par să fie folosite cu dublu sens, ca și cum ar mai exista un al doilea strat, ironic, în care autorul e conștient și puțin jenat de importanța pe care o dă lucrurilor despre care scrie. Deși are o engleză rafinată care trădează educația academică, poezia lui Ashbery nu e inabordabilă, de unde se vede atenția pe care o acorda ritmului și muzicalității. John Ashbery își dorea ca poezia pe care o scrie să fie accesibilă tuturor. A reușit, devenind una din vocile dominante ale generației sale.

*

Lia Boangiu a terminat Facultatea de Litere în Craiova (secția română-engleză) și în prezent lucrează ca online marketing strategist pentru o firmă IT. Colaborează, de aproape 10 ani, cu revista SpectActor (a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova) unde semnează cronici de teatru, interviuri, și prezentări de carte. A mai tradus (și uneori publicat) poeme de Les Murray, Wole Soyinka, Bernhard Widder, Ezra Pound, Robert Creeley, iar din română în engleză, poeme de Nicolae Coande.

*

Andreea Cornilă a mai tradus din Langston Hughes; puteți citi textele aici. Lectură plăcută!

Autori: John Ashbery & Langston Hughes
Surse: 1, 2, 3
Traducătoare: Lia Boangiu & Andreea Cornilă

***

Ploaia avansând

Tabla e ștearsă în mansardă
Și vântul sporește lumina stelelor,
Acum orbitoare. Cineva va afla, cineva va ști.
Și dacă undeva pe planeta asta măreață
E descoperit adevărul, un petic al său uscat, lustruit sub soare,
El va persista în propria infamie, smerenie. Nimeni
Nu va fi mai bun din cauza asta, dar lucrurile nici nu se pot înrăutăți.
Continuă să joci, stăpânind așa cum faci ritmul
Către haosul predestinat. Nu vezi
Că e tot ce putem face? Între timp, gigantice flăcări
Se umflă, ca niște căpițe învăpăiate. Scala era deja setată
E ceva de rău augur, dar întreaga ta grație de a trăi
Conspiră cu ea, acum că acesta e căminul nostru:
Un loc de unde să fii, de care oamenii să întrebe.

Straniu cinema

Adevărat spun, vin aici cu tristețe,
nu tremurând, nici împotriva propriei voințe,
sperând că vei pune totul la punct.
E ceva ce poți face, știi bine, într-un minut
dacă vântu-i prielnic și nu intervine vreun ticălos.

Și stăm și tu-mi spui cât de nebun sunt.
Voi face petiție către ceilalți membri de consiliu
dar mă tem că nimic bun nu va ieși vreodată.
Se petrece deja de prea mult timp ca să se schimbe ceva,
și totuși era drept să fie, să continue în felul acesta,
cu toate că era o stranietate în dreptate
pe care nimeni n-o mai vede acum. Ei văd noaptea
în dezgolirea ei, plete despletite, pieptănate,
sunetul valurilor măcinând stânci distante,
se gândesc doar la ce dumnezeiesc as fi fost
dacă totul s-ar fi întâmplat mai târziu sau altfel.

Acum, după unele surse,
noile tendințe de golf sunt o comoditate,
împreună cu liniștea și cu dulceața.
Doucement, doucement…

Și, când dulceața va fi ajustată,
păi, vom ști mai mult decât știu alții acum.
Asta e tot ce îți pot oferi
Dispăruta mea, adorata mea.

Noul superlativ

Ai însemnat mai mult decât viața însăși pentru mine. Am trăit prin
tine neștiind, neștiind că trăiam.
Am aflat că ai chemat după mine. Am venit acolo
unde trăiai, în sus pe o scară. Nu era nimeni acolo.
Nimeni să mă aprecieze. Legalitatea situației
a deranjat un scaun. În multe ocazii să sărbătorim
am fost chemați împreună și unde
fuseserăm nu era nimic acolo,
nimic ce nu e nicăieri. Am înaintat pieziș,
nelăsând nicio privire. Când soarele își înceta bombănitul
într-un mod optimist, era timpul să lăsăm asta acolo.

Cu voioșie trecând în și din locul unde, roșind timid
la eticheta de pe mantaua de lângă fereastra unde
exteriorul se târa, am pus deoparte locul și prezentul.
Acum era timpul să șovăiesc din nou,
pierzându-mi cunoștința când timpul intra pe fereastră.
Nu mai rămăsese mare lucru din el.
Am râs și mi-am unit cu timiditate mâinile
deasupra ochilor tăi. Poți vedea acum?
Da pot vedea și sunt numai în locul
unde șuvoiul înfloritor pornește, sub fereastra ta.
Pleacă acum ai spus. Pleacă de la fereastra mea.
Sunt îndrăgostit de fereastra ta nu o pot
compromite, am spus.

***

50-50

Sunt complet singură în lumea asta, a zis
N-am pe nimeni cu care să împart patul
N-am pe nimeni care să mă țină de mână –
Adevărul problemei este
Nu am niciun bărbat.

Big Boy a deschis gura și-a zis
Problema cu tine e
Tu n-ai niciun cap!
Dacă ai fi avut un cap și ți-ai fi folosit mintea
Ai fi putut să mă ai pe mine cu tine
Tot timpul

Ea a răspuns, Dragă, ce trebuie să fac?

El a spus, Împarte-ți patul –
Și banii, de asemenea

Temă pentru Engleză B

Profesorul a spus:

Mergeți acasă și scrieți
o pagină în seara asta.
Și lăsați acea pagină să vină dinăuntrul vostru-
Atunci, va fi adevărată.

Mă întreb dacă e chiar atât de simplu?
Am 22 de ani, sunt de culoare, născut în Winston-Salem.
Am fost la școală aici, apoi în Durham, apoi aici
la facultatea asta de pe dealul de deasupra Harlemului.
Sunt singurul student de culoare din clasa mea.
Treptele de pe deal duc jos în Harlem,
printr-un parc, apoi traversez St. Nicholas,
Eighth Avenue, Seventh, și vin la Y,
Y-ul Harlem Branch, unde iau liftul
până la camera mea, mă așez și scriu pagina asta:

Nu e ușor să știi ce e adevărat pentru tine sau mine
la 22, vârsta mea. Dar bănuiesc că sunt ceea ce
eu simt și văd și aud, Harlem, te aud.
te aud pe tine, mă aud pe mine – noi doi – tu, eu, vorbim pe pagina asta.
(Îl aud și pe New York, de asemenea.) Eu – cine?

Ei bine, îmi place să mănânc, dorm, beau, și să fiu îndrăgostit.
Îmi place să lucrez, citesc, învăț și să înțeleg viața.
Îmi place o pipă drept cadou de Crăciun,
sau albume – Bessie, bop sau Bach.
Bănuiesc că a fi de culoare nu mă face să nu îmi placă
aceleași lucruri plăcute de alți oameni care sunt din alte rase.
Deci pagina pe care o scriu eu va fi de culoare?
Fiind eu, nu va fi albă.
Dar va fi
o parte din tine, profesore.
Tu ești alb –
și totuși o parte din mine, cum eu sunt o parte din tine.
Asta e american.
Poate câteodată tu nu vrei să fii o parte din mine.
Nici eu nu vreau prea des să fiu o parte din tine.
Dar suntem, ăsta e adevărul!
Cum eu învăț de la tine,
Bănuiesc că tu înveți de la mine –
chiar dacă ești mai în vârstă – și alb –
și ceva mai liber.

Asta e pagina mea pentru Engleză B.

Traversând Iordanul

Era acea zi singuratică, oameni buni,
Când am mers complet de unul singur.
Prietenii mei erau peste tot în jurul meu
Dar a fost exact ca și cum ei ar fi plecat.

Am urcat pe un munte
Într-un vânt rece de înălțimi
Și haina pe care o purtam
Era subțire ca o plasă de țânțari.

Apoi am coborât în vale
Și am traversat un râu de gheață
Și apa pe care o traversam
Nu era apă într-un vis,
Și pantofii pe care-i purtam
Nu erau protecție pentru acel râu.

Apoi am ieșit în preerie
Și pe cât de departe puteam vedea
Nu era nimeni în acea preerie
Care să fie după asemănarea mea –

Căci era acea zi singuratică, oameni buni,
Când am mers complet de unul singur
Și prietenii mei erau chiar acolo cu mine
Dar a fost exact ca și cum ei ar fi plecat.
Traversând Iordanul! Traversând Iordanul!
Singur și de unul singur.

____________________________________

textele în original

Rain Moving In

The blackboard is erased in the attic
And the wind turns up the light of the stars,
Sinewy now. Someone will find out, someone will know.
And if somewhere in this great planet
The truth is discovered, a patch of it, dried, glazed by the sun,
It will just hang on, in its own infamy, humility. No one
Will be better for it, but things can’t get any worse.
Just keep playing, mastering as you do the step
Into disorder this one meant. Don’t you see
It’s all we can do? Meanwhile, great fires
Arise, as of haystacks aflame. The dial had been set
And that’s ominous, but all your graciousness in living
Conspires with it, now that this is our home:
A place to be from, and have people ask about.

Strange Cinema

In sooth, I come here sadly,
not trembling, not against my will,
hoping you will set the record straight.
You can, you know, in a minute
if the wind is right and no felon intervenes.

And we sit and you tell me how crazy I am.
I shall petition the other board members
but am afraid nothing will ever come right.
It has been going on too long for this to happen,
yet it was right to go, to go on as it did,
even if there was a strangeness in the rightness
that no one can see now. They see the night
in its undress, plaits unplaited, brushed,
the sound of the surf churning on distant rocks,
can think only about how heavenly it would have been
if it had all happened later of differently.

Now, according to some sources,
new golfing trends are a commodity,
along with silence, and sweetness.
Doucement, doucement …

And when the sweetness is adjusted,
why, we’ll know more than some do now.
That is all I can offer you,
my lost, my beloved one.

The New Higher

You meant more than life to me. I lived through
you not knowing, not knowing I was living.
I learned that you called for me. I came to where
you were living, up a stair. There was no one there.
No one to appreciate me. The legality of it
upset a chair. Many times to celebrate
we were called together and where
we had been there was nothing there,
nothing that is anywhere. We passed obliquely,
leaving no stare. When the sun was done muttering,
in an optimistic way, it was time to leave that there.

Blithely passing in and out of where, blushing shyly
at the tag on the overcoat near the window where
the outside crept away, I put aside the there and now.
Now it was time to stumble anew,
blacking out when time came in the window.
There was not much of it left.
I laughed and put my hands shyly
across your eyes. Can you see now?
Yes I can see I am only in the where
where the blossoming stream takes off, under your window.
Go presently you said. Go from my window.
I am in love with your window I cannot undermine
it, I said.

Advertisements

About traducerile de sâmbătă

traduceri, despre traduceri, pentru traduceri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: