Laura Taylor scrie și interpretează poezie pe scenă din 2010 și va continua astfel atâta vreme cât se vor face nedreptăți împotriva celor săraci și vulnerabili. Crescută într-o familie defavorizată, crede că poezia e mai importantă decât istoria pentru că onestitatea poeților îi unește pe oameni. A publicat două volume, Kaleidoscope și Fault Lines, amândouă apărute la editura Flapjack Press, și face parte din comunitatea Write Out Loud.
Sally Flint scrie poezie în diverse publicații și antologii. I-au apărut două volume, Pieces of Us (Worple Press) și The Hospital Punch (Maquette Publications). Susține prelegeri de scriere creativă, coeditează Riptide Journal la Universitatea din Exeter și este îndrumătoare la Poetry School. În calitate de cercetătoare, studiază poezia ecfrastică, mai ales legătura dintre tehnologie, poezie și imagine. Este interesată în special de poezia angajată social. În prezent face parte dintr-un grup de cercetare a relației dintre schimbările climatice, arta povestirii, poezie și alte arte, alături de oameni de știință de la Met Office, serviciul britanic de meteorologie.
Sally Jack este o scriitoare, editoare și poetă din Leicester. A inițiat și conduce împreună cu prietenii ei primul bar-teatru din oraș, Upstairs at the Western. Este directoare de comunicare la compania de teatru Off the Fence. Scrie recenzii pentru portalul British Theatre Guide și editează materiale pentru revista Sabotage Reviews.
Monica Manolachi este poetă, traducătoare, editoare și predă limba engleză la Universitatea din București. Publicații: colecțiile de poezie Brasília (2019) (în colaborare cu poetul scoțian Neil Leadbeater), Joining the Dots / Uniți punctele (2016), Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) și Trandafiri (2007); studiul critic Performative Identities in Contemporary Caribbean British Poetry (2017); colecțiile de interviuri Table Talk (2018) și Taifasuri (2018); numeroase articole academice în limba engleză, publicate în țară sau peste hotare. În 2016, volumul Antologie de poezie din Caraibe a obținut premiul „Dumitru Crăciun” pentru traducere la Festivalul Concurs Internațional „Titel Constantinescu”. Din 2011, este editoare la revista multilingvă Orizont literar contemporan, pentru care intervievează autori români și străini, traduce critică, poezie și proză contemporană din engleză și din spaniolă și organizează lansări de carte.
N.B.: Traducătoarele sunt studente în anul I la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Monica Manolachi se ocupă de coordonarea proiectului, care va cunoaște finalitatea sub forma unui volum în traducere, Over Land, Over Sea – Poems for those seeking refuge, pe care Traducerile de sâmbătă îl vor promova în perioada următoare aici. Lectură plăcută!
***
Pentru Aylan
Laura Taylor, traducere de Oana Drăgușin
voiam doar să știi
că oasele tale miraculoase nu au fost în zadar
iar trupul tău mititel într-o imagine pe o plajă
i-a trezit pe oameni și au observat că ești acolo
și știu că e mult prea târziu
și că niciodată nu vei ajunge tată sau iubit sau bărbat
dar dispariția ta în valuri le ajută pe familiile
care vin în urma ta
asta nu o va încălzi niciodată pe mama lui,
ea nu se va liniști, dar am vrut să știi
că trupul tău mititel într-o imagine pe o plajă
a fost motivul pentru care puterile lumii s-au strâns să ajute
bebelușii nu ar trebui să moară în bărci de plastic noaptea
în timp ce părinții fug de nenorocirea pe care noi am creat-o
iar oamenii care vând arme nebunilor din Orientul Mijlociu
nu ar trebui să conducă țările
spunând minciuni
purtând războaie
voiam doar să știi
că oasele tale miraculoase nu au fost în zadar
iar trupul tău mititel într-o imagine pe o plajă
i-a trezit pe oameni și au observat că ești acolo
ai grijă
somn ușor
micuțule
Casa cea mare
Sally Flint, traducere de Maria Andra Stănciulescu
Aceasta e casa în care vrem să trăim,
cu multe ferestre și obloane.
O verandă de unde putem privi apusurile,
grădinile care se revarsă spre nisipuri de aur.
Aceasta e casa pe care vrem să o împărţim,
cu pereți împodobiți cu stucaturi,
cu sonerie care repetă Clair de Lune,
cu explozii de clematite în pridvor.
Aceasta e casa pe care vrem să o avem,
cu odăi așa de mari încât să putem alerga prin ele
ori în jurul pianelor sau al baldachinelor.
Băi spațioase în care poți păși.
O casă cu piscine și terase,
seara, când se adună prietenii
la grătare cu carne de țară,
la taifas despre vinurile vechi din pivniţe.
Această casă fără de sfârșit, cu mansarde și colțuri
pentru păienjeni cuibăriți, niciodată speriaţi
că vor fi călcați sau prinşi în borcane.
Covoare multicolore întinse pe podea.
Un loc în care soarele ne mângâie fețele,
iar vecinii împart fructe din pomi surâzând.
Aceasta e casa pe care o dorim, nu e nevoie
de garduri. O casă la care avem cu toții cheie.
Mergem pe jos împreună
Sally Jack, traducere de Alessandra Arsene
Familia noastră așteaptă vești.
Suntem conștienți de pericole,
dar nu avem arme.
Avem picioare și
ne ridicăm.
Vom merge pe jos împreună.
Este cald,
dar ei ne dau apă și prune din grădină;
Pe Tarek îl doare piciorul cu proteză, dar Tomas se oferă
să-l plimbe cu bicicleta.
Picioarele Amirei sângerează, Sayid îi oferă adidașii lui.
Copiii râd când el dansează dabka în papucii de mătase
ai soției lui.
Zâmbim cu toții.
Mergem pe jos când merg și ei,
dormim când și ei dorm,
cad stropi de ploaie ușoară pe cuvertură.
Sub același soare,
sub aceeași lună,
familia noastră așteaptă vești.
traducerile de sâmbătă 